Peste câteva zile, cetăţenii României sunt chemaţi iarăşi la urne, ca să dea votul lor pentru viitoarea componenţă a organismelor legislative, cu speranţa legitimă că „mâine” va fi mai bine.Ultimele două decenii ne-au adus, periodic, în faţa responsabilităţii civice de a acorda punctul nostru de încredere unuia sau altuia dintre candidaţi sau de a rămâne simpli spectatori la un maraton duminical care, oricum, încălzeşte spiritele din întreaga ţară.
Şi în aceste zile televiziunile dau în clocot, iar candidaţii de toate culorile nu mai dovedesc să-şi prezinte propriile calităţi şi să şarjeze defectele rivalilor lor politici.
Ne place sau nu ne place, competiţia dintre diversele grupări politice este, în orice societate democratică – matură sau şubredă, şansa de primenire a instituţiilor statului. Şi nu trebuie să uităm că pentru generaţiile de azi de la noi este un drept recâştigat cu greu, cu preţ de sânge, în decembrie 1989.
Prin autoritatea ei supremă, Sfântul Sinod, Biserica şi-a reafirmat şi anul acesta neutralitatea politică, s-a adresat cu fermitate slujitorilor ei pentru ca aceştia să nu se implice în campanii şi partizanate politice şi, de asemenea, a făcut apel la toate partidele politice să nu utilizeze simbolurile şi ceremoniile religioase în scopuri electorale. În acelaşi timp, Biserica manifestă realism şi nu poate rămâne indiferentă faţă de bunul mers al societăţii şi de condiţiile de viaţă ale fiilor şi fiicelor ei duhovniceşti.
Cu puţine excepţii, preoţii din sate şi oraşe rămân fideli vocaţiei lor şi pun în lucrare înţelepciunea verificată în timp a sfintelor canoane. Ei ştiu că marile schimbări nu vin peste noapte, că avem nevoie şi de o asceză socială pentru împlinirea unor idealuri de durată, că echilibrul e important şi echilibrul e dat de străvechea înţelepciune biblică: „Şi din toate lucrurile făcute de Dumnezeu am văzut că omul nu poate să descopere lucrarea ce se face sub soare. Oricât se va osteni omul să caute, nu va găsi, şi oricât ar zice înţeleptul că ştie, tot nu va putea să afle” (Ecclesiast 8, 17).
Cu toate acestea, preoţii nu sunt pesimişti. Ei cunosc, poate mai adânc decât mulţi alţii, inimile oamenilor, şi căderile, şi ridicările, şi ispitele, şi biruinţele, şi visele sfărâmate, şi faptele pentru care semenii lor le acordă cinste. O bună parte dintre cei care luptă acum pentru demnitatea de senator sau deputat sunt membri activi ai parohiilor din care fac parte. Din Sfintele Scripturi şi din istoria umanităţii, noi învăţăm că Dumnezeu conduce destinele tuturor şi, atunci când popoarele sunt vrednice, le dăruieşte acestora conducători destoinici, iar atunci când se adâncesc în păcate şi nedreptăţi, El poate certa popoarele chiar prin aleşii lor.
Într-un popor majoritar creştin ortodox, proporţia aleşilor reflectă, cum e şi firesc în democraţie, imaginea celor pe care aceştia îi reprezintă. De aceea, ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze pe alegători să construiască prin votul lor proiecţia reală de putere a acestui popor răbdător şi optimist, cu virtuţile lui, cu deprinderile lui bune sau rele. Pentru că ne dorim să avem în aleşii noştri adevăraţi slujitori ai poporului, ai tuturor locuitorilor acestei ţări binecuvântate.
Ziua alegerilor este o zi importantă, cu atât mai mult, cu cât la noi, spre deosebire de alte state, opţiunile electorale se exprimă întotdeauna duminica: ziua Domnului, zi de Înviere şi de Sfântă Liturghie, zi de lucrare sfântă pentru preoţi şi de folos duhovnicesc pentru cei credincioşi. Este astfel un bun prilej ca să chemăm pe Dumnezeu în rugăciune, înainte de a ne îndrepta spre centrele de votare. Şi, totodată, este un prilej de a face o investiţie de speranţă şi de încredere în oameni.
Pentru că speranţa, creştineşte trăind, nu moare niciodată.
Preot Nicolae Dascălu
