La videoconferinţa premierului Victor Ponta cu prefecţii de astăzi, 18 mai a.c., la care au participat şi reprezentanţii serviciilor publice deconcentrate au fost discutate teme cu privire la respectarea legalităţii, organizarea alegerilor locale, siguranţa cetăţenilor şi pregătirea pentru situaţiile de urgenţă.
Primul-Ministru a solicitat prefecţilor ca prioritate: respectarea fundamentală a legii şi îndeplinirea atribuţiilor legale, organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din data de 10 iunie a.c., în mod echidistant şi ireproşabil, cu aplicarea sancţiunilor legale pentru toţi cei care greşesc, indiferent de culoare politică; preocupare permanentă şi accent pe siguranţa cetăţenilor. Poliţia şi jandarmii trebuie să asigure toate măsurile necesare pentru destructurarea grupărilor de crimă organizată şi de combatere a violenţei.
Premierul Victor Ponta a spus: „Solicit celor doi miniştri de la Administraţie şi Interne şi tuturor autorităţilor care au atribuţii legale să ne pregătim foarte bine pentru situaţii de urgenţă. Este o perioadă în care pot apărea inundaţii, pot apărea alte fenomene naturale. Nu vreau să ne ia pe nepregătite. Nu vreau să păţim ce am păţit în această iarnă când s-au pierdut vieţi omeneşti, când a existat o reacţie târzie şi poate chiar uneori greşită a autorităţilor. Vreau să fim pregătiţi pentru tot ce e mai rău ca să nu se întâmple nimic rău”.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a cerut prefecţilor, subprefecţilor şi structurilor teritoriale respectarea şi aplicarea prevederilor legal în perioada premergătoare şi la alegerile locale. Aproximativ 24% din incidentele electorale înregistrate, în această perioadă, se referă la afişajul electoral, prin nerespectarea locurilor speciale de a afişaj, desemnate prin dispoziţia primarilor. În teritoriu sunt efective de ofiţeri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române care sprijină efectuarea verificărilor incidentelor electorale sesizate, a mai adăugat ministrul Ioan Rus. Acesta a solicitat strcuturilor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor fermitate în aplicarea legii, respectiv pregătirea şi instruirea personalului în mod profesionist pentru asigurarea procesului electoral în cele mai bune condiţii.
Prefectul Sorin Rednic a precizat că, la nivelul judeţului Maramureş, suntem în grafic cu respectarea programului calendaristic. Machetele buletinelor de vot vor fi finalizate atât la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană, cât şi în toate cele 76 de circumscripţii electorale. Se va proceda la tipărirea acestora, respectiv asigurarea cu pază militarizată şi camere video a încăperilor unde vor fi depozitate până la distribuire. S-au luat măsurile necesare pentru asigurarea transportului materialelor necesare (buletine de vot, ştampile, tuş, tuşiere, timbre autocolante etc) desfăşurării procesului electoral, sub pază militarizată, care vor fi predate în baza unui proces verbal.