AcasăActualitate112PREMIERĂ ACTUALMM.RO - Cum a reușit criminalul din Baia Mare să pornească...

PREMIERĂ ACTUALMM.RO – Cum a reușit criminalul din Baia Mare să pornească un incendiu în sediul Poliției

spot_img

DISTRIBUIȚI

În data de 25 martie vă prezentam cazul incendiului produs la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din sediul IPJ Maramureș, de pe strada 22 Decembrie din Baia Mare. Mai exact, o persoană aflată în arest preventiv a dat foc patului din propria cameră, încercând probabil să pornească un incendiu puternic în sediul Poliției. Unele voci spuneau că persoana ar fi încercat să se sinucidă, însă această variantă nu a fost momentan confirmată de către autorități.

Ce vă putem spune, însă, este identitatea incendiatorului: este vorba despre nimeni altul decât C. Cristian Mihai, tânărul băimărean de 21 de ani care, la începutul lunii martie și-a ucis într-un mod deosebit de brutal iubita în vârstă de 18 ani, apoi a îngropat-o într-un câmp din județul Satu Mare. Au existat speculații cum că acesta nu ar fi sănătos din punct de vedere mintal (potrivit surselor noastre, a râs în momentul în care anchetatorii au descoperit trupul iubitei ucise), însă a fost declarat apt psihic de către specialiștii psihiatrii din Sighetu Marmației.

Între timp, până la o sentință definitivă a judecătorilor, a fost plasat în arest preventiv la sediul IPJ Maramureș, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. La aproximativ două-trei săptămâni, Cristian a provocat un incendiu în camera de arest, singurul noroc fiind faptul că angajații au fost pe fază și au stins imediat flăcările.

ActualMM.ro a cerut Parchetului informații cu privire la modul în care a reușit acesta să provoace un incendiu într-o cameră de arest. Azi, 24 aprilie, am primit răspunsul: cu o brichetă. Mai exact, se pare că legea permite ca orice persoană aflată în arest preventiv (într-un centru de reținere și arestare preventivă) să primească, respectiv să cumpere un număr maxim de două brichete transparente, pentru fumători.

Cert este că, pe lângă crimă, tânărul de 21 de ani este acum cercetat penal și pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Vă redăm mai jos răspunsul Parchetului la solicitarea noastră:


Adrian Barbur

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA