AcasăEvenimentPRELUARE EVZ.RO - Procurorii DNA recunosc tacit că se încalcă legea în...

PRELUARE EVZ.RO – Procurorii DNA recunosc tacit că se încalcă legea în cazul Cherecheș!

spot_img

DISTRIBUIȚI

PRELUARE EVZ.RO Curtea de Apel Cluj a dispus joi respingerea contestației depusă de primarul Cătălin Cherecheș de a fi plasat în stare de control judiciar. Primarul rămâne în arest la domiciliu. DNA Cluj a cerut prelungirea arestului la domiciliu în cazul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Tocmai procurorul recunoaște, însă, că în dosarul de corupție nu s-a întâmplat nimic din data de 10 august 2016.

Prezent la dezbateri, procurorul DNA Cluj, care a pus concluzii în proces, a declarat că în dosarul lui Cherecheș nu s-a făcut nimic, sau ”aproape nimic”, dar cu toate acestea a cerut prelungirea cu încă 30 de zile a perioadei de arest la domiciliu. ”În aceste săptămâni ce au trecut, în acest dosar nu s-a petrecut nimic, astfel ca inculpatul să poată fi judecat în stare de control judiciar”, a spus procurorul general. Cu alte cuvinte, starea de normalitate, în opinia procurorului DNA Cluj este starea de arest preventiv și nu cea de libertate, așa cum statuează Curtea Europeană a Drepturilor Omului, arată Evenimentul Zilei.

 

În cadrul procesului, un accent mai serios s-a pus pe relația dintre primarul Cherecheș și mass media, prin faptul că acesta poate influența martorii. Pentru a nu mai fi acuzat că poate influența mass media sau jurnaliștii, Cherecheș a anunțat că a reziliat un contract pe care îl avea cu un trust media din Baia Mare.

”Sunt om și vreau să-mi trăiesc viața ca un om”

Cel mai important discurs l-a avut însuși primarul din Baia Mare, care, aproape cu lacrimi în ochi, a spus că este nevinovat și că acuzația care îi este adusă de DNA este demontată de alte probe din dosar.Chiar dacă judecătorii de la Tribunalul Cluj, care au preungit mandat de arest la domiciliu, nu au arătat în motivarea lor care sunt motivele pentru care se impune prelungirea acestei stări, primarul din Baia Mare i-a cerut judecătorului de la Curtea de Apel Cluj să îl plaseze în stare de control judiciar. Fără succes însă.

”Înțeleg și respect cu foarte mare strictețe tot ce înseamnă un proces penal. Voi respecta toate condițiile unui control judiciar. Mi-am cenzurat orice ipotetică posibilitate pe care legea mi-o permite, pentru a merge la medic, la biserică. Dar sunt un om care dorește să iasă din această presiune psihică care nu ajută pentru a pregăti apărarea în acest proces, care vrea să își întemeieze o familie. Sunt nevinovat și știu foarte bine că un om pe care l-am făcut om m-a adus în această situație. Totuși s-a întâmplat un lucru: am respectat toate condițiile, am făcut orice pentru ca nimic să nu mi se poată reproșa. Sunt om și vreau să îmi trăiesc viața ca un om”, a spus primarul Cherecheș.

Articolul întreg, AICI. 
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA