La data de 20 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizaţi cu privire la comiterea unei activităţi infracţionale, în urma căreia s-ar fi creat un prejudiciu de peste 130.000 de lei.
”Din primele verificări a reieşit faptul că un bărbat ar fi fost indus în eroare de către persoane necunoscute să depună suma de 1.000 lei într-un ATM de cryptomonede, sub pretextul unei investiții în acțiuni. Totodată, în urma unei discuții telefonice cu persoanele respective, bărbatul ar fi fost convins să furnizeze date cu caracter personal, ulterior fiindu-i accesat ilegal contul bancar, din care în urma a două tranzacții ar fi fost păgubit cu suma de 92.000 lei.
Ulterior, soţia acestuia ar fi fost contactată de către aceleași persoane necunoscute cărora le-ar fi transmit fotografii cu cartea de identitate, cardul bancar şi fotografii cu fizionomia ei. Astfel, s-ar fi reuşit efectuarea a alte două tranzacţii din contul bancar al acesteia, în valoare de peste 38.000 de lei”, transmite IPJ Maramureș.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.