PREFERINȚELE ROMÂNILOR Apreciate cândva pentru motoarele puternice şi consumul de carburant redus, maşinile Diesel încep să fie tot mai evitate în vestul Europei. Multe state se pregătesc să interzică autoturismele vechi, care poluează. România pare că nu înţelege acest pericol. Numai în acest an, 70% dintre maşinile vechi înmatriculate sunt pe motorină.
Piaţa auto din România dezvoltă un paradox: maşinile Diesel care nu mai sunt căutate în vestul Europei sunt tot mai dorite la noi. Dealerii cu experienţă ştiu cel mai bine trendul.
„Din păcate, piaţa din România este un pic învechită şi din punct de vedere al mentalităţii. Clienţii vor consum mic, nu se gândesc absolut deloc la efectele secundare„, subliniază Bogdan Penciu, dealer auto. Bogdan are experienţă de peste 10 ani în comerţul cu maşini. Acum, 7 din 10 autoturisme pe care le vinde sunt Diesel la mâna a doua, cu un nivel ridicat al poluării.
„Vest-europenii sunt mult mai atenţi la problemele de mediu şi ponderea vânzărilor Diesel în Europa a scăzut sub 50%„, subliniază Alexandru Gugoaşă, project manager la un portal auto. De la începutul anului, după eliminarea timbrului de mediu, în România au fost înmatriculate peste 450.000 de autoturisme, dintre care aproape 70% sunt Diesel.
Sursă info.