Reprezentantii Companiei Naţionale de Autostrăzi si Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a transmis in cursul zilei de vineri, 8 mai 2015, Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş stadiul lucrărilor de reabilitare ale DN 18A, pe tronsonul Baia Sprie – Sighetu Marmaţiei.
Astfel, pe tronsonul dintre kilometrul 62 (Sighetu Marmaţiei) si kilometrul 38 (Mara) au fost finalizate in proporţie de 90% rigolele si casetele de pe rigole, drenele longitudinale şi şanţurile trapezoidale sunt in execuţie, iar podeţele sunt aproape de finalizare. Totodată se mai efectuează lucrări de reabilitare şi la doua poduri peste râul Mara, in zona localităţilor Mara şi Berbeşti.
Stratul de binder de pe tronsonul mai sus amintit a fost turnat pe o distanta de 5 kilometri. Reprezentantii societăţii care execută lucrările de reabilitare au dat asigurări ca in termen de două luni de zile stratul de binder va fi turnat pe întreg tronsonul dintre Sighetu Marmaţiei si satul Mara.
În ceea ce priveşte tronsonul de drum naţional peste Gutâi, reprezentantii CNADNR au transmis faptul că studiile pentru exproprieri sunt finalizate si au fost trimise pentru aprobare.
„La sfârşitul toamnei Drumul Naţional 18, intre Baia Sprie si Sighetu Marmaţiei, inclusiv peste Gutâi, pe întreaga distanţă de 58 de kilometri, trebuie să fie 100% finalizat si recepţionat. Pe partea de Moisei – Iacobeni pot să vă informez ca la finalul lunii mai se va şti constructorul si in cel mai scurt timp vor începe lucrările de reabilitare. Am primit de asemenea un document de la CNADNR care spune ca la studiu de fezabilitate pentru proiectul „Pod peste Tisa in zona Tepliţa din Sighetu Marmaţiei” a fost demarată procedura de actualizare in data de 5 mai 2015, urmând ca in perioada 18-22 mai să fie organizată o întâlnire cu grupul de lucru de experţi tehnici româno-ucraineni” a precizat prefectul judeţului Maramureş, ing. Anton Rohian.