AcasăNews AlertVASILE COMAN: "Prefectul Rudolf Stauder pedepsește ”la comanda” președintelui lui Ionel Bogdan...

VASILE COMAN: „Prefectul Rudolf Stauder pedepsește ”la comanda” președintelui lui Ionel Bogdan locuitorii din Vișeu de Sus”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un nou abuz a avut loc la nivelul orașului Vișeu de Sus din partea administrației județene, respectiv a reprezentantului Guvernului în teritoriu, prefectul penelist Rudolf Stauder. Alături de municipiul Baia Mare și comuna Petrova, orașul Vișeu de Sus a fost exclus de la acordarea sumelor de bani transmise de Guvernul României în teritoriu, în baza H.G. nr. 1183 publicată în 29 noiembrie 2023. Atunci în județ au venit 42 de milioane de lei, cu mențiunea de a fi acordați tuturor UAT-urilor care au nevoie de fonduri. Primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman a arătat că din cele 76 de unități administrativ-teritoriale din Maramureș, doar trei au fost excluse de la acordarea ajutorului financiar. Edilul susține că, cel puțin în cazul orașului Vișeu de Sus s-a răspuns cu celeritate tuturor adreselor și solicitărilor primite de la Prefectură prin care se cereau sumele necesare pentru bunul mers al administrației locale.

Văzând această nedreptate am acționat încă de a doua zi și am trimis notificări și sesizări tuturor factorilor de decizie atât de la nivel județean, cât și de la nivel central, pentru a cere explicații. Răspunsul primit a fost halucinant: orașul Vișeu de Sus nu a primit sume de la Guvern pentru că Instituția Prefectului A UITAT să îl treacă în tabel”, arată primarul din Vișeu de Sus, Vasile Coman.

Răspunsul pe care șeful administrației locale încearcă să îl afle de la prefectul PNL Rudolf Stauder este dacă nevoile cetățenilor din orașul Vișeu de Sus chiar nu au contează pentru cel care ar trebui să fie la dispoziția tuturor maramureșenilor. Primarul Vasile Coman se întreabă dacă directivele politice primite de prefect de la la mai marii partidului din care face parte primează în fața nevoilor vișeuanilor.

Aș vrea ca prefectul de Maramureș să le explice locuitorilor orașului Vișeu de Sus de ce pentru el și pentru șeful său direct, Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș, vișeuanii nu există. L-am întrebat oficial, pe prefect, de ce a omis să treacă orașul Vișeu de Sus în proiectul de Hotărâre de Guvern și ne-a transmis informații incomplete, tocmai pentru a nu fi obligat să recunoască nedreptatea pe care ne-a făcut-o. Am obținut însă informații de la nivel central unde ni s-au pus la dispoziție perfect legal, în deplină transparență, datele primite de la nivel județean. De aici reiese că pentru orașul Vișeu de Sus nu au fost cerute sume de bani, deși documentele transmise între primărie și Instituția Prefectului dovedesc necesitatea alocării de fonduri. Mai mult, la ultimele trei rectificări bugetare, prefectul Rudolf Stauder și președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, ambii din PNL au decis, în mod nelegal și nejustificat, nealocarea unor sume de bani pentru orașul Vișeu de Sus”, susține primarul Vasile Coman.

Edilul din Vișeu de Sus și locuitorii pe care-i reprezintă consideră că deciziile luate de prefect sunt profund abuzive, mai ales că aceste fonduri vin din bugetul statului și de ele trebuie să beneficieze toți locuitorii județului, indiferent de afinitățile politice.

Aceste fonduri nu vin din buzunarul omului Rudolf Stauder sau a omului Ionel Bogdan, și nici nu se acordă omului Vasile Coman. Vin de la stat pentru cetățeni și nimeni nu are dreptul să ia decizii discreționare menite să afecteze o comunitate întreagă. Pentru că nu putem rămâne indiferenți la o asemenea nedreptate a fost înaintată o acțiune în instanță, în urma căreia va ieși la iveală adevărul și vom afla, cu toții, care au fost motivele pentru care UAT Vișeu de Sus a fost neîndreptățită. Cât timp voi fi primarul acestui oraș, ales prin votul și dorința cetățenilor, mă voi zbate să-i reprezint cât pot și cât știu mai bine, iar astfel de lucruri nu vor fi niciodată acceptate”, a concluzionat primarul Vasile Coman.

Orașul Vișeu de Sus are, în diferite faze, o mulțime de proiecte de dezvoltare. Indiferent despre stadiul în care se află un proiect, resursele financiare de care o comunitate are nevoie sunt absolut esențiale. Fie că vorbim de proiecte aflate în implementare sau de proiecte aflate în pregătire, o unitate administrativ teritorială are nevoie de sprijin financiar. Pe lângă acestea este necesară achitarea unor cheltuieli curente cum ar fi salubrizare sau iluminat public, iar costurile anuale pe care o administrație publică locală trebuie să le suporte sunt (aproape) întotdeauna mai mari decât sumele pe care le încasează de la populație.

Acest lucru este cunoscut și de instituțiile de la nivel central, care vin în sprijinul UAT-urilor din țară și le oferă o alocare financiară bine justificată pentru plata unor cheltuieli (titluri executorii, arierate, cofinanțări, etc) pe care o UAT nu le poate acoperi din fonduri proprii. Aceste ajutoare financiare din partea Guvernului vin prin intermediul reprezentanților săi în teritoriu.

Concret, Instituția Prefectului întocmește un proiect de Hotărâre de Guvern în care include (sau ar trebui s-o facă) toate localitățile din județul său și sumele pe care acestea le solicită. Centralizarea nu trebuie să se bazeze pe criterii politice ci pe nevoile reale ale comunităților. Proiectul se transmite ulterior la București unde este analizat și, în limita bugetului național disponibil, Guvernul alocă sume în teritoriu, respectiv către fiecare localitate în parte. În cazul orașului Vișeu de Sus, a municipiului Baia Mare și a comunei Petrova aceste fonduri s-a considerat a nu fi necesare. Iar locuitorii care se simt nedreptățiți ar trebui să le adreseze întrebări prefectului Rudolf Stauder și președintelui CJ, Ionel Bogdan, președinte al PNL Maramureș, pentru că aceștia sunt ”actorii” care au eliminat, voit, aceste comunități de pe lista UAT-urilor care au nevoie de fonduri de la Guvernul României

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA