PREDICA PATRIARHULUI  „În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici înaintea uşii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu). Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni. Dar, neputând ei din pricina mulţimii să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul. Iar Iisus, văzând credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu? Şi îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că aşa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a ridicat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată”. (Marcu 2, 1-12)

Duminica a doua a Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti se numeşte şi Duminica Sfântului Grigorie Palama, încă din anul 1368, când a fost canonizat Sfântul Grigorie Palama.

Unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) s-a nevoit ca monah la Muntele Athos, în părţile în care se află acum Schitul românesc Prodromu, iar mai târziu a ajuns Arhiepiscop al Tesalonicului. El învăţa pe toţi adevărul că sfinţii mult-rugători şi smeriţi, când Dumnezeu voieşte, pot vedea încă din viaţa aceasta pământească slava sau lumina Împărăţiei cerurilor, care este lumină necreată şi veşnică. Această lumină s-a arătat Sfinţilor Apostoli Petru, Iacov şi Ioan la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor (cf. Matei 17, 1-9; Marcu 9, 1-9; Luca 9, 27-36), ea fiind harul Preasfintei Treimi împărtăşit îngerilor şi sfinţilor, ca lumină, pace şi bucurie. Învăţătura Sfântului Grigorie Palama bazată pe Sfânta Scriptură, pe scrierile şi experienţa Sfinţilor Bisericii este o notă specifică Ortodoxiei, apărată puternic de curentul isihast din secolul al XIV-lea împotriva teologiei raţionaliste şi reducţioniste scolastice.

Din acest motiv, în Duminica a doua din Sfântul şi Marele Post este pomenit în mod deosebit Sfântul Grigorie Palama ca „fiu al dumnezeieştii şi neînseratei lumini”, adică teolog al luminii dumnezeieşti neapuse, necreate şi veşnice. El este numit în Triod „trâmbiţă a teologiei”, „stâlpul Bisericii cel nemişcat”, „sfeşnicul luminii”, „steaua cea luminoasă care luminează făptura”, „apărătorul adevăratei evlavii”, „vestitorul dumnezeieştii lumini”, „cunoscătorul tainei celei cereşti a Treimii” (Stihiri la Vecernia de sâmbătă seara).

Biserica a rânduit ca în a doua duminică din Sfântul şi Marele Post să fie pomenit Sfântul Grigorie Palama şi pentru a ne arăta că dreapta credinţă pe care am prăznuit-o în mod deosebit în duminica anterioară (Duminica Ortodoxiei) nu este o credinţă teoretică, ci este credinţa prin care credinciosul ortodox primeşte lumina slavei dumnezeieşti şi viaţa veşnică. Când mărturisim şi trăim intens dreapta credinţă, ne luminăm sufletul şi ne curăţim de păcate prin pocăinţă, post şi fapte bune, spre a dobândi mântuirea şi slava vieţii veşnice.

Iată de ce Duminica a doua a Sfântului şi Marelui Post este Duminica luminii duhovniceşti care nu se vede cu ochii trupeşti, dar care se vede cu ochii duhovniceşti când Dumnezeu doreşte ca prin harul Său să-Şi arate prezenţa Sa iubitoare, luminătoare, sfinţitoare şi de viaţă făcătoare. Sfântul Grigorie Palama, în scrierile sale, arată că această lumină nu provine din exterior, de la soare, ci este lumină din interiorul sufletului, care vine din comuniunea omului cu Sfânta Treime. Ea este harul necreat şi veşnic al Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh (cf. II Corinteni 13, 13), este însăşi prezenţa lui Dumnezeu în oameni. Cei ce mărturisesc dreapta credinţă, postesc, îşi plâng şi mărturisesc păcatele, iubesc pe semenii lor şi se împărtăşesc cu Sfintele Taine primesc în suflet lumina necreată a harului dumnezeiesc, deşi acesta nu este văzut cu ochii trupeşti.

În tratatele sale de apărare a călugărilor isihaşti sau sihaştri şadică a acelor monahi ce se retrăgeau în locuri singuratice ca să dobândească pacea sau liniştea sufletului (isihia) şi să-şi pacifice patimileţ, Sfântul Grigorie Palama arată că aceştia sunt profeţii Împărăţiei cerurilor, întrucât pregustă încă din lumea aceasta, prin milostivirea lui Dumnezeu, lumina cea veşnică a Împărăţiei cerurilor. Acum, în timpul vieţii pământeşti, lumina slavei dumnezeieşti nu se arată oamenilor în mod natural, ci în mod minunat, pentru că ea nu este lumină din natura văzută, fizică, pe care o vedem cu ochii trupeşti. Totuşi, în mod nevăzut, tainic şi smerit, ea este prezentă în sufletele sfinţilor uniţi cu Dumnezeu prin har, până la arătarea slavei lui Dumnezeu ‘în cerul şi pământul nou’, precum şi în Cetatea noului Ierusalim despre care vorbeşte Cartea Apocalipsei (cf. 21, 1-27), lămurind că „cetatea nu are trebuinţă de soare, nici de lună ca să o lumineze, căci slava lui Dumnezeu a luminat-o” (Apocalipsa 21, 23). Atunci, lumina harului din sufletele sfinţilor se va vedea şi în trupul lor înviat.

Prin pomenirea Sfântului Grigorie Palama, teologul luminii şi slavei lui Hristos, în duminica a doua din Sfântul şi Marele Post, Biserica ne îndreaptă spre lumina Învierii lui Hristos sau spre lumina cea neînserată din Împărăţia cerurilor, pe care o binevesteşte sărbătoarea Sfintelor Paşti.

De aceea, timpul Postului Sfintelor Paşti este timp de luminare a sufletului credinciosului, prin mărturisirea şi iertarea păcatelor, prin fapte bune şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine. Astfel, omul rugător şi postitor are sufletul curat şi faţa luminoasă. Înţelegem, aşadar, că perioada Sfântului şi Marelui Post este o perioadă în care adunăm multă lumină în suflet, şi anume lumină din lumina Sfintelor Scripturi, din lumina Sfintelor Taine, din lumina Sfintelor Slujbe şi din lumina faptelor bune pe care le săvârşim. Cu fiecare cuvânt sfânt pe care-l auzim din Sfânta Scriptură, cu fiecare rugăciune pe care o săvârşim, cu fiecare împărtăşire din Sfintele Taine, ne luminăm duhovniceşte mintea şi inima, hrănind viaţa noastră cu lumina harului Preasfintei Treimi, ca pregătire pentru Sfintele Paşti. Să ne rugăm Sfântului Grigorie Palama să fie pentru noi luminător şi sprijinitor în urcuşul nostru spre Înviere.

Iertarea păcatelor este vindecare a sufletului şi premerge vindecării trupului

Cât priveşte Evanghelia Duminicii a doua a Postului Mare, ea ne arată în mod deosebit puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Marcu 2, 1-12). El vindecă un paralitic sau un om paralizat – numit slăbănog, în limbajul Evangheliei. Însă, înainte de a-l vindeca, Iisus-Domnul îi spune slăbănogului: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale” (Marcu 2, 5). Mântuitorul Iisus Hristos în mod voit a zis mai întâi: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale”, pentru a arăta că El nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul, adică Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru a mântui pe oameni de păcate şi de moarte. Această putere de a ierta păcatele pe care o are numai Dumnezeu le-o dăruieşte după Învierea Sa şi ucenicilor Săi, zicând: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”(Ioan 20, 22-23).

Puterea de a ierta păcatele este şi o putere vindecătoare. Mântuitorul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul omului paralizat, care este bolnav din cauza păcatelor nemărturisite sau neiertate, iar după aceea îi spune: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!” (Marcu 2, 11).

Prin urmare, Evanghelia ne arată legătura dintre păcat şi boală. Desigur, nu toate bolile sunt urmarea păcatelor. Unele dintre boli sunt îngăduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu conta pe sănătatea noastră trupească mai mult decât pe ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens că, deşi majoritatea bolilor trupeşti sunt urmări ale păcatelor, totuşi, sunt şi boli îngăduite de Dumnezeu pentru a evidenţia răbdarea, credinţa şi smerenia unor oameni, cum a fost cazul dreptului Iov.

Uneori, boala cuiva este o pedagogie sau ‘rânduială’ tainică a lui Dumnezeu în viaţa omului şi a societăţii, o lucrare pe care o înţelegem abia mai târziu, ca având o semnificaţie necunoscută în timpul suferinţei înseşi. Totuşi, în Evanghelia de azi este evident că Mântuitorul mai întâi spune: ‘Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale’, şi apoi ‘Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta’. Nu ştim ce păcate a săvârşit acest om paralizat, însă vedem că Mântuitorul Iisus Hristos este Duhovnicul desăvârşit care nu divulgă păcatele ascunse ale celui ce vine la El pentru vindecare. El îi spune: ‘Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale’, dar nu pomeneşte care păcate anume. Hristos Domnul îi iartă păcatul, dar nu-l ceartă pe păcătosul deja umilit sau certat de suferinţa bolii sale. Astfel, dintr-un rob al păcatului, de care s-a pocăit prin suferinţă, slăbănogul devine, prin iertare şi vindecare, fiu al iubirii divine părinteşti. De aceea, Iisus îi spune: ‘Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!’

Să ne vindecăm de boala păcatului şi să ajutăm pe cei bolnavi

Evanghelia Duminicii a doua din Postul Sfintelor Paşti ne cheamă să ne îngrijim mai întâi de iertarea păcatelor şi de vindecarea sufletului de păcatele cunoscute de alţii şi de cele necunoscute de ei, dar cunoscute de Dumnezeu şi de noi înşine. În acest sens, spovedania este secretă sau tainică, pentru că numai Dumnezeu – Doctorul şi păcătosul-pacient sau penitent ştiu cu adevărat cât de mari sau cât de multe sunt rănile sufletului celui care se pocăieşte şi cere milostivirea lui Dumnezeu, Părintele ceresc.

Însă Evanghelia acestei duminici ne mai arată ceva esenţial pentru viaţa creştină, şi anume: vindecarea acestui slăbănog sau paralizat nu se dăruieşte la cererea lui, pentru că el nu se mai putea exprima şi nici nu putea veni singur la Hristos, ci el primeşte vindecarea mai ales pentru credinţa celor ce l-au adus la Mântuitorul Iisus Hristos, ca să-l vindece.

Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu ne spune: „Şi, văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale’. Evanghelia nu spune ‘văzând credinţa lui’, ci ‘văzând credinţa lor”! Prin aceasta, vedem cât de folositoare pentru vindecarea cuiva este şi credinţa altora, nu numai a lui personală. Când credinţa noastră a slăbit, când rugăciunea noastră s-a rărit, când sufletul nostru este paralizat de păcat, atunci de mare folos ne este prezenţa celor credincioşi şi milostivi, prezenţa şi ajutorul celor ce au credinţă mai puternică decât noi, rugăciune mai fierbinte decât noi, râvnă mai mare decât noi şi sănătate a sufletului mai bună decât a noastră. Vedem aici taina Bisericii. Aceşti patru oameni credincioşi care aduc la Iisus pe omul paralizat reprezintă Biserica ce se roagă nu doar pentru cei prezenţi la rugăciunea ei, ci şi pentru cei suferinzi, pentru cei robiţi, captivi sau întemniţaţi, pentru călători, pentru toţi cei ce au nevoie de ajutor, pentru sănătatea şi mântuirea tuturor oamenilor şi pentru pacea a toată lumea. Cu alte cuvinte, Evanghelia ne îndeamnă să săvârşim fapta cea bună ajutând pe alţii să se vindece, atât sufleteşte, cât şi trupeşte.

Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos, fiind Evanghelia iubirii, ne îndeamnă, mai ales acum în Postul Mare, ca pe lângă mărturisirea păcatelor prin spovedanie, să săvârşim şi fapte de milostenie, să ajutăm pe cei bolnavi şi să ne rugăm pentru toţi oamenii pe care-i vedem că suferă. În acest sens, cei patru oameni care ajută pe bolnavul paralizat din Evanghelie reprezintă simbolic pe toţi cei se îngrijesc de bolnavi în case particulare sau în unităţi de asistenţă medicală şi socială.

În cultul Bisericii Ortodoxe există mai multe rugăciuni pentru cei bolnavi, însă cea mai importantă lucrare duhovnicească de vindecare a sufletului şi trupului omului suferind este Taina Sfântului Maslu sau ungerea bolnavilor cu untdelemn sfinţit.

Conţinutul şi folosul Tainei Sfântului Maslu

Slujba Sfântului Maslu are trei părţi. Prima parte este o „slujbă de mângâiere” (paraklesis) sau întărire duhovnicească pentru cel care va primi această Sfântă Taină. Partea a doua are drept scop binecuvântarea untdelemnului ce va fi folosit pentru ungeri. A treia mare parte a slujbei cuprinde ungerea bolnavului de către fiecare dintre preoţi. Fiecare ungere este precedată de citirea unui text din Apostol şi din Evanghelie. Apoi preotul care urmează să-l ungă pe cel bolnav rosteşte o rugăciune. Cele şapte rugăciuni care vor fi rostite astfel ocupă un loc esenţial în cadrul slujbei Sfântului Maslu. Reamintind mila şi compasiunea pe care Dumnezeu le-a arătat întotdeauna faţă de oameni, ele Îi cer lui Dumnezeu păzirea vieţii celui bolnav, uşurarea suferinţelor, vindecarea şi întărirea trupului său, dar în acelaşi timp şi mai presus de toate iertarea păcatelor, întărirea duhovnicească, mântuirea şi sfinţirea sa, regenerarea întregii sale fiinţe şi reînnoirea vieţii sale în Hristos.

Întrucât prin harul acestei Taine se cere în mod principal vindecarea trupului, ea poate fi socotită, prin excelenţă, Taină a sănătăţii trupului sau Taină rânduită pentru însănătoşirea trupului. Prin ea se pune în relief valoarea pozitivă acordată de Dumnezeu trupului omenesc, întrucât El Însuşi a luat trup şi îl menţine în veci, ne mântuieşte prin el, împărtăşindu-ne viaţa dumnezeiască.

Biserica, încă de la începuturile ei, a pus în practică Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos pentru bolnavi, prin înfiinţarea de infirmerii, farmacii şi spitale. Sfinţii care au înţeles bine Evanghelia milostivirii lui Hristos au îndemnat întotdeauna pe oameni să cerceteze pe cei bolnavi şi să-i ajute. Astăzi, în România sunt o mulţime de oameni bolnavi, atât sufleteşte, cât şi trupeşte. Prin urmare, este nevoie de multă vindecare sufletească şi trupească. Numărul medicilor a scăzut, medicamentele au devenit din ce în ce mai scumpe, spitalele mai greu de întreţinut, iar mulţi oameni au devenit foarte săraci şi neajutoraţi. De aceea, Biserica încearcă să ajute pe cei bolnavi, organizând diferite unităţi medicale. Astfel, există deja mai multe cabinete şi centre medicale ale unor centre eparhiale. Chiar şi unele parohii şi mănăstiri au organizat astfel de cabinete medicale. De asemenea, există şi cabinete medicale particulare în care medicii creştini ortodocşi oferă consultaţii gratuite. Adesea, aceste cabinete medicale cooperează cu preoţii de parohie.

Desigur, mai este încă mult de făcut pentru a fi mai eficienţi în această privinţă. De aceea, în apropierea Catedralei Mântuirii Neamului din Bucureşti este prevăzută şi construirea unui Centru de diagnostic şi tratament, pentru ca pelerinii bolnavi şi săraci, care vin în pelerinaj acolo din diferite zone ale ţării, să fie consultaţi în mod gratuit, iar celor care au nevoie de îngrijiri medicale urgente să li se ofere asistenţă medicală.

Totodată, este necesar să apreciem şi să încurajăm activitatea preoţilor de caritate din spitale, pentru grija pe care o au faţă de bolnavi prin săvârşirea Sfântului Maslu şi citirea rugăciunilor de alinare a suferinţei bolnavilor. De asemenea, apreciem activitatea personalului medical din unităţile medicale şi din casele pentru copii şi căminele pentru bătrâni, precum şi pe toţi clericii, credincioşii şi credincioasele care vizitează bolnavii şi îi ajută după posibilităţi.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, să ne dăruiască tuturor bucuria vindecării şi bucuria de a deveni mâinile iubirii Sale milostive care alină suferinţa celor bolnavi, aducând speranţă şi pace în viaţa lor, spre slava Preasfintei Treimi şi întărirea comuniunii şi solidarităţii frăţeşti între oameni.

† Daniel, Patriarhul României