„În vremea aceea, un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât singur Dumnezeu. Ştii poruncile: „Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.” ((Dregătorul bogat – Păzirea poruncilor) Luca 18, 18-27

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXX-a după Rusalii relatează convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un dregător bogat, sau cu un tânăr bogat, aşa cum este numit în Evanghelia după Sfântul Evanghelist Matei (Matei 19, 16-26), care se citeşte în Duminica a XII-a după Rusalii. Tânărul dregător bogat Îi adresează Mântuitorului Iisus Hristos întrebarea cea mai serioasă a vieţii omului pe pământ: „ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” (Luca 18, 18). Atenţia lui Iisus faţă de acest dregător arată cât de mult preţuieşte El tinerii care caută desăvârşirea spirituală. În acest sens, Evanghelia după Sfântul Evanghelist Marcu subliniază că „Iisus l-a privit cu drag” (Marcu 10, 21) pe acest tânăr.

Tinereţea – simbol al vieţii veşnice
Mântuitorul Iisus Hristos este izvor de viaţă, lumină şi speranţă pentru toţi oamenii, dar mai ales pentru tinerii credincioşi. De ce? Pentru că tinerii în general au o sensibilitate deosebită, dorind mult să fie iubiţi şi să iubească, fără motivaţii de ordin material sau social. Însă tinerii credincioşi simt că iubirea sinceră, smerită şi statornică este în primul rând rod al credinţei şi al rugăciunii. Cele trei învieri din morţi săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos în chip minunat asupra unor tineri (fiul văduvei din Nain, fiica lui Iair şi prietenul Său Lazăr) ne arată că tinereţea este simbol al vieţii veşnice.

Hristos-Domnul, Care a spus despre Sine: „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8, 12), a spus şi ucenicilor Săi: „Voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5, 14). El i-a îndemnat, zicând: „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât, văzând faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). De aceea, credinţa, viaţa şi misiunea tinerilor creştini ortodocşi, care se bucură de lumina lui Hristos, trebuie să urmeze aceste îndemnuri sfinte şi mântuitoare ale Domnului Iisus Hristos.

Astfel, sensul ultim al eforturilor tinerilor trebuie să fie şi astăzi, ca şi în vremea Sfinţilor Apostoli: căutarea sfinţeniei, fără de care nimeni nu va putea vedea pe Dumnezeu.
Cei mai mulţi dintre ucenicii care L-au urmat pe Hristos erau tineri. De asemenea, unii dintre ucenicii Sfântului Apostol Pavel erau tineri. Ei se numeau: Tihic, Trofim, Terţiu, Timotei şi Tit. Ultimii doi au devenit episcopi în Efes şi respectiv în Creta. Ucenicului său Timotei, Sfântul Apostol Pavel îi spunea: „Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor prin cuvânt, prin purtare, prin dragoste, prin duh, prin credinţă, prin curăţie” .

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, considerat ca fiind cel mai tânăr Apostol al Mântuitorului Iisus Hristos, se adresează tinerilor cu aceste sfaturi: „Vă scriu vouă, tinerilor, pentru că sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi şi aţi biruit pe cel viclean. Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume (…) pentru că tot ce este în lume (…) nu este de la Tatăl. Şi lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” .

După cum odinioară Hristos a chemat pe ucenicii Săi la apostolat sau la misiune, tot aşa Biserica lui Hristos îi cheamă pe tinerii ei la misiune sau la lucrare sfântă pentru mântuire. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) spune: „Şi tu eşti o lumină – nu pentru ca să ai lumina pentru tine singur, ci pentru ca să poţi întoarce pe cei rătăciţi. Căci ce folos de lumină, dacă ea nu le poate sluji celor ce şed în întuneric? Şi ce folos de un creştin, dacă el nu câştigă pe nimeni la fapta cea bună ?”

Sfântul Vasile cel Mare († 379) acordă, în scrierile sale, o importanţă deosebită responsabilităţii sfinte pentru creşterea şi educaţia copiilor. În celebra sa Omilie către tineri, care poartă subtitlul Despre folosul pe care-l pot trage tinerii din lectura literaturii eline, îi sfătuieşte pe tinerii creştini să se hrănească cu discernământ din tot ceea ce mintea omenească şi cultura universală au alcătuit de-a lungul timpului şi să extragă, precum albinele, numai polenul, lăsând deoparte ceea ce este dăunător sănătăţii lor morale.

Tinerii se bucură de lumina lui Hristos când folosesc citirea Sfintei Scripturi ca pe o întâlnire cu Hristos – Cuvântul vieţii. În felul acesta ei contribuie la edificarea spirituală a Bisericii în calitatea ei de Trup tainic sau mistic al lui Hristos, luminat de Duhul Sfânt. Iar tâlcuirea Sfintei Scripturi trebuie făcută în comuniune de gândire şi simţire cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii, aceştia fiind până astăzi cei mai siguri interpreţi ai Bibliei, deoarece ei au fost luminaţi de acelaşi Duh Sfânt Care a inspirat alcătuirea Bibliei şi totodată ei au păstrat dreapta credinţă în faţa multor erezii apărute de-a lungul veacurilor.

Prin citirea Sfintei Scripturi, Hristos – Cuvântul vieţii se înscrie în viaţa Bisericii şi în viaţa fiecărui creştin, înnoind şi sfinţind cugetul şi simţirea lui.De aceea, toate cărţile de cult ale Bisericii Ortodoxe au fost alcătuite de oameni care erau cititori fervenţi ai Sfintei Scripturi şi care nu doar foloseau citate din Sfânta Scriptură, ci şi gândeau şi trăiau în duhul ei. Citirea Sfintei Scripturi precedată şi urmată de rugăciune trebuie folosită şi ca pregătire temeinică pentru Sfânta Spovedanie şi pentru primirea Sfintei Euharistii, întrucât Hristos – Cuvântul vieţii este prezent şi lucrător al mântuirii atât prin cuvintele Sfintei Scripturi, cât şi prin Sfânta Euharistie, după cum El Însuşi mărturiseşte, zicând: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24) şi „Cel mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu întru el (…) şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”.

În acest context, tânărul creştin luminat de Hristos – Lumina lumii, prin rugăciune, viaţă curată, împărtăşirea cu Sfintele Taine şi fapte bune, devine o făclie de Paşti şi un apostol al Învierii lui Hristos – Biruitorul păcatului, al iadului şi al morţii. Astfel, prin însăşi lumina vieţii lui curate, tânărul creştin evlavios cheamă pe cei din jurul său la învierea sufletului din moartea păcatelor, chiar dacă alţi tineri îl consideră că nu este „modern” sau în pas cu moda zilei.

Cu alte cuvinte, tânărul iubitor de rugăciune şi de sfinţenie este un tânăr creştin luptător, care apără duhovniceşte dreapta credinţă şi sfinţenia vieţii ca fiind porţile vieţii veşnice, cultivă iubirea faţă de Dumnezeu prin rugăciune şi iubirea de semeni prin fapte bune, mai ales iubirea curată în prietenie şi în familie. În lupta sa cu „duhul veacului”, el urmează constant îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca o slujire a voastră cuvântătoare. Şi nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit”.

Tinereţea – o floare chemată la rodire în comuniune
Tinereţea este perioada cea mai dinamică şi sensibilă a vieţii, în care omul caută idealul vieţii, fiind dornic de cunoaştere şi comuniune sinceră, dar şi capabil de bunătate jertfelnică. Tinereţea este timpul căutării, al orientării spre adevăr, bine şi frumos, timpul idealurilor entuziaste, dar totodată ea poate fi şi timpul multor ispite, primejdii şi rătăciri sau căderi.

Din nefericire, astăzi sunt mulţi tineri deznădăjduiţi sau dezorientaţi, mai ales pentru că viaţa în societate se degradează, devine tot mai individualistă şi confuză. Cauzele nefericirii copiilor şi tinerilor – precum sărăcia, deruta profesională, drogurile, alcoolismul, nesiguranţa vieţii de mâine, deprimarea, libertinajul, jocurile periculoase care sfârşesc în violenţă etc. – s-au înmulţit într-un mod alarmant. Într-o societate secularizată, fără orizont spiritual transcendent, organizată după principii individualiste şi exclusiv materialiste, tinerii se confruntă cu numeroase probleme de ordin spiritual şi social. Adesea, aspiraţia multor tineri după o iubire sinceră şi constantă, neînşelătoare şi netrecătoare este deturnată spre o falsă fericire, „fabricată” din „consum” de realităţi şi relaţii efemere.

Însă, deşi este posibil ca, uneori, viaţa unui tânăr să se abată de la calea cea bună, totuşi avem multe exemple în istoria Bisericii noastre care ne arată cum unii oameni păcătoşi şi-au îndreptat viaţa şi chiar au devenit sfinţi făcători de minuni, vindecători de boli sau înţelepţi păstori duhovniceşti. Aşa a fost, de pildă, Saul din Tars care, după ce a prigonit Biserica lui Hristos, s-a convertit la creştinism primind numele de Pavel şi s-a pocăit, iar apoi a folosit toate energiile sale, toată înţelepciunea, toată cultura lui teologică şi laică spre a mărturisi pe Hristos şi Evanghelia Lui şi spre a organiza Biserica pe care o prigonise mai înainte. Astfel, dintr-un mare prigonitor al Bisericii a devenit cel mai mare misionar al ei, apostol şi păstor de suflete. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur zice despre Sfântul Apostol Pavel: „Vezi cât de mare este harul pocăinţei? A făcut dintr-un prigonitor un păstor. A pus lupul să păzească oile”. De asemenea, Fericitul Augustin, un tânăr cu o vastă cultură, care la început avea o viaţă agitată şi plină de ispite, s-a convertit la credinţa creştină şi a devenit un mare dascăl al pocăinţei şi păstor de suflete, încât spunea credincioşilor pe care-i păstorea: „Eu sunt episcop pentru voi, dar penitent împreună cu voi”.

Însă această schimbare radicală a felului omului de a gândi şi de a vieţui este în primul rând lucrarea Duhului Sfânt, iar omul este vasul care poartă în el harul dătător de viaţă nouă, este sfeşnicul care poartă lumina mântuirii în Hristos. Totuşi, lumina schimbării omului prin har, credinţă şi fapte bune este mare, pentru că mare este şi bucuria când un păcătos pocăit dobândeşte iertarea păcatelor, mântuirea şi viaţa veşnică prin Sfânta Taină a Pocăinţei şi prin participarea la viaţa duhovnicească a Bisericii lui Hristos.
Aşadar, cei ce sunt părinţi şi prieteni duhovniceşti ai tinerilor au datoria sfântă de a arăta acestora calea creşterii lor în iubire smerită faţă de Dumnezeu şi de semeni. Pe tineri îi ajutăm cu adevărat îndemnându-i să cultive constant lumina Sfântului Botez, hrănindu-se spiritual din lumina Sfintelor Scripturi, din scrierile şi Vieţile Sfinţilor, din sfaturile duhovnicului, din pilda vieţii oamenilor mărturisitori ai credinţei în situaţii grele, din pilda oamenilor harnici şi darnici, cinstiţi şi drepţi, smeriţi şi curajoşi, care L-au primit în sufletul lor pe Hristos drept lumină, comoară şi cunună a vieţii lor. Tinerii trebuie să cunoască faptul că idealul vieţii omului pe pământ este, în primul rând, mântuirea, iar aceasta se realizează prin iubire faţă de frumuseţile credinţei în Dumnezeu şi faţă de oameni, înţelegând valoarea unică şi eternă a fiecărei persoane umane chemate la iubire şi viaţă veşnică în comuniunea Sfintei Treimi.
Sfânta Evanghelie a lui Hristos cheamă Biserica să se ocupe mai ales de viaţa spirituală a tinerilor. De aceea, orele de religie din şcoală, programele pentru copii şi tineri ale Bisericii, cum ar fi „Hristos împărtăşit copiilor”, şi grija de a aduna tinerii în Biserică, de a-i învăţa să iubească pe Hristos şi Biserica Sa, să arate preţuire faţă de părinţi şi profesori şi faţă de cei care îi ajută, devin lucrare inspirată din iubirea Mântuitorului Iisus Hristos faţă de copii şi faţă de tineri. Cuvintele Lui: „Tinere, ţie îţi zic: Scoală-te!” sunt o chemare adresată nu doar celor care se află în primejdie de moarte fizică sau spirituală, ci tuturor tinerilor care pot să facă mai mult pentru a arăta iubirea lor faţă de Biserică, faţă de părinţi şi faţă de binefăcătorii lor.

Astăzi, prezenţa activă a tinerilor în viaţa Bisericii noastre contribuie la îmbogăţirea vieţii spirituale a parohiilor şi la promovarea legăturii dintre credinţă şi cultură, rugăciune şi lucrare socială creştină. O mulţime de tineri sunt astăzi monahi, preoţi de mir, profesori de religie, asistenţi sociali, misionari creştini în societate prin instituţiile media ale Bisericii noastre, prin lucrarea social-filantropică şi culturală a Bisericii în România şi în diaspora română.

Tinerii credincioşi pot contribui foarte mult la păstrarea şi transmiterea credinţei vii a Bisericii lui Hristos într-un context nou. Cei mai mulţi dintre tinerii români ortodocşi au învăţat religia în familie şi în şcolile publice din România, devenind astfel purtători de mesaj creştin pentru cei din jurul lor, în ţară şi în diaspora română.
Însă, în orice context social s-ar afla tinerii, pentru a trăi o viaţă curată şi a cultiva o iubire sinceră, smerită şi statornică este nevoie de multă rugăciune şi de fapte de ajutorare a semenilor aflaţi în nevoi. Chiar dacă omul se află la vârsta tinereţii, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al Sfinţilor Lui, cu rugăciunile Bisericii, ale părinţilor şi prietenilor credincioşi, el poate cultiva sfinţenia vieţii şi ajuta pe semenii care au nevoie de ajutor spiritual şi material.

Ne bucurăm când tinerii creştini ortodocşi preamăresc iubirea Preasfintei Treimi lucrătoare în familia în care s-au născut şi în marea familie spirituală a Bisericii în care s-au botezat. Copiii şi tinerii ca persoane umane în creştere sunt darurile cele mai preţioase ale lui Dumnezeu pentru Familie, Biserică, Şcoală şi Patrie, pentru umanitatea întreagă, care fără naşterea de copii nu-şi mai poate continua existenţa. Însă aceşti copii şi tineri în creştere fizică şi spirituală trebuie educaţi şi ajutaţi cu multă atenţie, iubire şi răbdare. Educaţia creştină a copiilor şi tinerilor este o lucrare sfântă care necesită multă dăruire de sine şi multă înţelepciune.

Familia creştină, Şcoala şi Biserica aduc cea mai mare contribuţie spirituală în viaţa unui popor nu numai prin faptul că pregătesc cetăţeni conştiincioşi pentru patria pământească, ci şi cetăţeni credincioşi pentru patria cerească sau viitori cetăţeni ai Raiului.
Nu există investiţie spirituală mai mare decât transmiterea credinţei ca valoare sau lumină veşnică a vieţii. Credinţa este şi cea mai mare zestre pe care părinţii o pot transmite copiilor, pentru că aceasta îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori efemere şi valori eterne, între iubire de moment şi iubire veşnică.

Aşadar, valorile oferite de educaţia religioasă sunt foarte necesare şi utile, mai ales în această perioadă de secularizare a societăţii româneşti, întrucât ele reprezintă pentru tineri un reper spiritual esenţial şi un liant existenţial între toate cunoştinţele teoretice, dobândite prin studiul celorlalte discipline. Valorile cultivate şi virtuţile încurajate în cadrul orelor de Religie sunt necesare sănătăţii spirituale a persoanei şi a comunităţii.

Religia îl învaţă pe copil şi pe tâ-năr iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa şi solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, adevărul prim şi ultim al existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului profund uman, cultivat şi îmbogăţit prin virtuţi. Religia, fiind lumina vieţii în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi cu oamenii, evidenţiază valoarea eternă a faptelor bune, săvârşite în timpul limitat al vieţii terestre, şi promovează comuniunea între generaţii prin valorile perene ale credinţei cultivate şi transmise.

Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului şi tuturor Sfinţilor să lumineze şi să ocrotească pe toţi tinerii Bisericii noastre, pe părinţii lor şi pe toţi cei care îi ajută să cunoască lumina, pacea şi bucuria lui Hristos, spre slava Preasfintei Treimi şi mântuirea oamenilor. Amin.