„În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi fraţi: pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari; şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. Şi, de acolo mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi: pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.” (Matei 4, 18-23)
Evanghelia de astăzi ne spune că Iisus, după ce a ales pe primii Săi ucenici, Petru şi Andrei, Iacob şi Ioan, i-a luat cu El şi a început a binevesti în toată Galileea Evanghelia Împărăţiei, nu a unei împărăţii lumeşti, pământeşti, trecătoare, ci Evanghelia Împărăţiei cerurilor, Evanghelia Împărăţiei iubirii şi slavei veşnice ale lui Dumnezeu. Iar deodată cu predicarea Evangheliei vieţii veşnice El vindeca orice boală şi orice neputinţă din popor. Predica Sa începe astfel: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17), adică schimbaţi-vă felul de a fi, de a gândi, de a trăi şi de a făptui, deoarece Dumnezeu este aproape de oameni, devenind Om printre oameni, ca pe oameni să-i apropie de Dumnezeu.
Deci predica lui Iisus, predica pocăinţei, a schimbării şi sfinţirii vieţii oamenilor este însoţită de fapte minunate, de vindecări, de izbăviri din stări grele. „El tămăduia toată boala şi toată neputinţa în popor” (cf. Matei 4, 23). Prin aceasta, Hristos Domnul confirmă prin fapte ceea ce spune prin cuvinte, şi anume că Împărăţia pe care o binevesteşte El prin Evanghelia Sa este Împărăţia vindecării oamenilor de păcat şi de moarte, este Împărăţia vieţii, iubirii şi fericirii veşnice. Prin vindecările săvârşite de Iisus se vede că iubirea Sa milostivă şi smerită se arată ca fiind dătătoare de lumină, de viaţă, de sănătate, de libertate şi de bucurie. Iubirea Lui ridică pe oameni din păcat prin îndemnul la pocăinţă, îi ridică din suferinţă prin vindecări de boli şi prin eliberări de demoni. Astfel, Mântuitorul Iisus Hristos pregăteşte pe ucenicii Săi să înţeleagă taina Bisericii şi îi învaţă că la cuvântul bun trebuie să adauge şi fapta cea bună de ajutorare a semenilor, de alinare a suferinţei şi singurătăţii lor, de ridicare a lor din starea de umilire la starea de demnitate, de schimbare a stării lor de întristare într-o stare de bucurie şi de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru vindecarea pe care o primesc. Această Evanghelie a Împărăţiei iubirii lui Dumnezeu a fost ascultată, trăită şi transmisă de-a lungul veacurilor mai ales de către Sfinţii lui Dumnezeu din neamuri diferite. Între aceştia se află şi sfinţii din neamul românesc sau din poporul român dreptcredincios.
Prezenţa Duhului Sfânt în om lucrează sfinţirea omului
Pentru a arăta nu numai identitatea fiecărui sfânt pomenit într-o zi din calendar, ci şi comuniunea tuturor sfinţilor, Biserica a instituit sărbătoarea numită Duminica Tuturor Sfinţilor, întrucât cea mai frumoasă podoabă a Bisericii sunt Sfinţii ei, în care au rodit darurile Duhului Sfânt, pe care ei le-au cultivat cu multă credinţă şi stăruinţă în fapte bune. Această frumuseţe a lucrării harului Preasfintei Treimi în oameni se vede în primul rând în Duminica Tuturor Sfinţilor, bărbaţi şi femei din neamuri diferite, din categorii sociale diferite, de vârste diferite. Iar după modelul Duminicii Tuturor Sfinţilor şi la o săptămână după aceasta, serbăm noi astăzi Duminica Sfinţilor Români, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luată în şedinţa sa de lucru din 19-20 iunie 1992.
Redăm mai jos textul acestei hotărâri:
„De acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist toţi sfinţii din neamul nostru, ştiuţi şi neştiuţi, sau de alt neam care şi-au sfârşit viaţa în hotarele pământului românesc, toţi cei care au sfinte moaşte cu cinstire în Biserica noastră, precum şi toţi sfinţii din neamul nostru care s-au nevoit pe alte meleaguri.
Pentru cinstirea tuturor acestora se instituie „Duminica Sfinţilor Români” care va fi aşezată în calendarul Bisericii noastre în fiecare an în a doua Duminică după Rusalii.
În această Duminică vor fi amintiţi şi cu evlavie cinstiţi:
– Sfinţii ierarhi, preoţi şi diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române care s-au săvârşit muceniceşte şi au mărturisit şi au apărat cu jertfelnicie credinţa ortodoxă, neamul şi ţara noastră;
– Sfinţii cuvioşi şi cuvioase care s-au săvârşit trăind deplin viaţa călugărească şi care, prin pilda vieţii lor şi prin rugăciune, au hrănit duhovniceşte pe toţi dreptcredincioşii;
– Sfinţii martiri din orice treaptă harică sau stare obştească şi toţi aceia care prin sângele şi patimile lor au primit cununa sfinţeniei;
– Sfinţii români ucişi de oştile păgânilor sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum şi cei care au căzut în luptă cu aceştia sau în amară robie pentru credinţa strămoşească, Biserică şi neam;
– Sfinţii care s-au săvârşit luptând cu arma cuvântului pentru apărarea credinţei, a Bisericii Ortodoxe şi a binecredincioşilor ei fii;
– Toţi ceilalţi sfinţi creştini ortodocşi români din toate timpurile şi de pretutindeni, ştiuţi şi neştiuţi, care au sporit în dragostea pentru Hristos, a faptei bune, a rugăciunii şi a virtuţii creştine, pe care Dumnezeu i-a scris în Cartea Vieţii.
Hotărâm, de asemenea, ca în Duminica Sfinţilor Români Icoana Praznicului să fie aşezată spre cinstire la locul cuvenit, în toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române.
Unele biserici ce se vor zidi sau preînnoi îşi vor putea rândui hramul „Duminica Sfinţilor Români”.
Spre veşnică cinstire despre cele ce am hotărât în chip canonic s-a întocmit acest Tomos Patriarhal şi Sinodal de canonizare, pe care-l întărim cu semnăturile noastre, spre a fi adus la cunoştinţa dreptcredincioşilor şi clerului Bisericii Ortodoxe Române, a tuturor evlavioşilor români, oriunde ar trăi aceştia.”
Creştinismul românesc are rădăcini adânci în sufletul poporului şi rugători în ceruri
Astăzi, în Duminica Sfinţilor Români, ne aducem aminte de cei ce au predicat Evanghelia lui Hristos pe pământul ţării noastre, începând cu însuşi Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolie sau la misiune, despre care ne vorbeşte chiar Evanghelia din această zi. Pe temelia predicii Sfântului Apostol Andrei şi a ucenicilor săi în sud-estul ţării noastre, în Dobrogea de astăzi, s-a răspândit creştinismul la străromâni şi români, astfel încât poporul român s-a format şi s-a creştinat lent, dar profund. Poporul român nu a fost creştinat într-un anumit an, la comanda cneazului, regelui sau împăratului, cum a fost cazul la unele popoare vecine, ci creştinarea românilor s-a făcut de jos în sus, începând cu oamenii simpli şi cu soldaţii creştini din legiunile romane veniţi în Dacia, iar apoi prin lucrarea unor misionari creştini, în special răsăriteni vorbitori de limbă greacă şi latină. Creştinismul primit şi cultivat de români s-a dovedit timp îndelungat a fi un creştinism cu rădăcini adânci în sufletul poporului român întrucât a rezistat în timpul invaziilor popoarelor migratoare ca: goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, tătarii şi turcii, astfel încât a rămas acelaşi creştinism ortodox latin răsăritean al ţării noastre şi după invaziile popoarelor migratoare necreştine. Iar prin sfinţii noştri străromâni şi români, cunoscuţi şi necunoscuţi pe nume, Crucea lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat a devenit lumina botezului şi vieţii poporului român.
Faptul că românii, de limbă latină şi credinţă ortodoxă răsăriteană, nu despart Crucea de Înviere constituie un popor în acelaşi timp jertfelnic şi iubitor de înviere, răbdător în suferinţă şi purtător de speranţă.
Credinţa poporului român creştinat, născută şi cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei şi prin lucrarea misionarilor creştini, vorbitori de limbă greacă şi latină, a rodit duhovniceşte mai ales în mulţimea sfinţilor martiri, a sfinţilor cuvioşi din mănăstiri, schituri şi sihăstrii, în mulţimea sfinţilor ierarhi păstori de eparhii, a domnitorilor sfinţi apărători ai patriei şi ai credinţei, în mulţimea preoţilor, precum şi în mulţimea sfinţilor mireni cunoscuţi şi necunoscuţi pe nume, care au postit mult şi s-au rugat constant, au mărturisit credinţa în vremuri grele, au construit biserici şi mănăstiri, au născut, crescut şi educat copii în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Biserică şi Neam.
Astăzi, prin sfinţii români, canonizaţi în diferite etape (1950-1955, 1992, 2005, 2007, 2008, 2009, 2010, 2011), poporul nostru ştie că are mai mulţi mijlocitori sau rugători pentru el în faţa Preasfintei Treimi, care-l ajută să-şi păstreze credinţa ortodoxă, singura prin care dobândeşte mântuirea, şi să-şi înalţe demnitatea sa ca neam purtător de Cruce şi Înviere în istorie, pentru a se bucura de slava Împărăţiei cerurilor.
Cei peste o sută de sfinţi străromâni şi români trecuţi în calendarul Bisericii Ortodoxe Române sunt următorii:
Ianuarie: (10) Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti; (13) Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic; (25) Sfântul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului.
Februarie: (29) Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.
Martie: (26) Sfinţii Mucenici Montanus preotul şi soţia sa Maxima.
Aprilie: (6) Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, Episcop de Sirmium; (12) Sfântul Mucenic Sava de la Buzău; (14) Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului; (20) Sfântul Ierarh Teotim, Episcopul Tomisului; (24) Sfinţii Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici şi Simion Ştefan, Mitropoliţii Transilvaniei; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş; Sfinţii Mucenici Pasicrat şi Valentin; (25) Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului; (26) Sfinţii Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu şi Tasie; (28) Sfinţii Mucenici Maxim, Dada şi Cvintilian din Ozovia.
Mai: (2) Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea, Patriarhul Constantinopolului; (3) Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici; (12) Sfântul Mucenic Ioan Valahul; (27) Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul.
Iunie: Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; (4) Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasis şi Filip de la Niculiţel; (15) Sfântul Mucenic Isihie; (22) Sfântul Ierarh Grigorie Dascălu, Mitropolitul Ţării Româneşti; (24) Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana; (30) Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ.
Iulie: (1) Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi; (2) Sfântul Voievod Ştefan cel Mare; (8) Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion; (18) Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum; (21) Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia; (26) Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
August: (5) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ; (7) Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla; (11) Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului; (16) Sfinţii Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi; Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache; Sfântul Cuvios Iosif de la Văratic; (21) Sfântul Mucenic Donat Diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust; (23) Sfântul Mucenic Lup; (30) Sfinţii Ierarhi Varlaam, Mitropolitul Moldovei, şi Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului.
Septembrie: (1) Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul; (7) Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi; (9) Sfinţii Cuvioşi Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlău; (13) Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop; (15) Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, Mitropolitul Banatului; (22) Sfântul Sfinţit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi; (26) Sfântul Voievod Neagoe Basarab; (27) Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Ţării Româneşti.
Octombrie: (1) Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani; (14) Sfânta Cuvioasă Parascheva; (21) Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori: Visarion, Sofronie şi Sfântul Mucenic Oprea; Sfinţii Preoţi Mărturisitori: Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel; (27) Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor; (28) Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti.
Noiembrie: (9) Sfinţii Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian şi Nicostrat; (12) Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu; (15) Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ; (20) Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul; Sfântul Mucenic Dasie; (23) Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii; (30) Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
Decembrie: (3) Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica; (5) Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş; (13) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei; (18) Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul; (22) Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului; (26) Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana.
Vedem, aşadar, că în calendarul Bisericii noastre nu există vreo lună în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român, însă astăzi, în Duminica Sfinţilor Români, sunt pomeniţi toţi sfinţii români împreună, cei cunoscuţi sau canonizaţi de Biserică şi cei necunoscuţi pe nume de către oameni, dar pe care Dumnezeu îi cunoaşte că sunt sfinţi. Numărul bisericilor care au ca hram „Duminica Sfinţilor Români ” este în creştere continuă în România şi în diaspora română. În Bucureşti, cea mai cunoscută biserică având acest hram este Mănăstirea „Duminica Sfinţilor Români”, Şoseaua Olteniţei nr. 255, ctitorie a vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist.
Astăzi trebuie să mulţumim lui Dumnezeu mai ales pentru darurile Duhului Sfânt revărsate în sfinţii din poporul român, daruri pe care ei le-au cultivat prin credinţă şi nevoinţă, prin rugăciune şi fapte bune spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!
