„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om oarecare, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Îndată mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea, şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi, apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat şi, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând, stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea, deci, ca tu să dai banii Mei schimbătorilor de bani, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi, deci, de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Acestea zicând, a strigat: Cel ce are urechi de auzit, să audă!“ (Matei 25, 14-30)

Evanghelia Duminicii a XVI-a după Rusalii este una care îndeamnă pe oameni să facă milostenie, mai ales pe cei bogaţi, şi îi cheamă pe toţi la înmulţirea talanţilor sau a calităţilor proprii, pentru a simţi bucuria pe care le-o dăruieşte Hristos Domnul celor harnici şi darnici.

Complementaritatea darurilor învaţă pe oameni să fie solidari şi milostivi

Pilda talanţilor are foarte multe înţelesuri duhovniceşti şi se referă nu numai la viaţa duhovnicească, ci şi la viaţa umană în general, la bucuria de a fi roditor, de a dezvolta sau de a cultiva talentul ori diferitele calităţi şi a le pune în slujba semenilor. În mod deosebit remarcăm că Dumnezeu diferenţiază darurile, nu dăruieşte tuturor oamenilor acelaşi număr de talanţi: unora le dăruieşte mai puţini, iar altora le dăruieşte mai mulţi, ceea ce înseamnă că Dumnezeu cunoaşte puterea fiecăruia dintre oameni de a înmulţi talanţii şi, în acelaşi timp, doreşte ca oamenii să conlucreze şi să ajute din proprie iniţiativă pe cei care au nevoie de ajutorul lor.

Cu alte cuvinte, în viaţa oamenilor darurile sunt împărţite şi diversificate. De pildă, nu toţi oamenii au aceeaşi înclinaţie pentru aceeaşi meserie. Dacă toţi ar avea înclinaţia de a fi brutari şi nu ar mai exista oameni cu înclinaţia de a fi pantofari, atunci înseamnă că nu s-ar mai putea ajuta oamenii unii pe alţii în mod complementar. Sau dacă toţi ar fi profesori, ori dacă toţi ar fi muncitori în agricultură, nu ar mai fi specialişti în alte domenii. Deci, complementaritatea darurilor este o bază solidă pentru organizarea cooperării şi a solidarităţii între oameni, dar şi pentru a fi apreciată bogăţia talentelor deosebite, dăruite oamenilor de Dumnezeu – Dăruitorul.

Primirea darurilor este însoţită de responsabilitatea faţă de ele

Darurile împărţite în mod diferit ca număr, fel şi intensitate sunt purtătoare de bucurie, dar şi purtătoare de responsabilitate: de bucurie, dacă au fost înmulţite darurile primite de om prin naşterea sa după trup sau prin naşterea sa după Duhul, adică la Botez. Darurile sau harismele sunt purtătoare de responsabilitate, deoarece aceste daruri sunt primite, nu hotărâte de voinţa proprie a persoanei umane care le are.Ele sunt oferite de Dumnezeu pentru a fi cultivate şi înmulţite în favoarea celor mulţi, a comunităţii umane. Cei ce nu înmulţesc darurile primite de la Dumnezeu vor pierde lumina comuniunii cu El: „Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai din afară“ (Matei 25, 30).

Remarcăm în mod deosebit în Evanghelia de astăzi că cei care au înmulţit talanţii i-au înmulţit proporţional cu ceea ce au primit: cel care a primit cinci talanţi i-a înmulţit şi a dobândit zece talanţi, adică a dublat numărul lor; cel care a primit doi talanţi a dublat numărul lor şi a ajuns la patru talanţi, iar cel care a primit unul, fiind „slugă vicleană şi leneşă“ (Matei 25, 26), a îngropat talantul; nu l-a cheltuit, dar nici nu l-a înmulţit. Mai vedem că Stăpânul sau Domnul talanţilor dăruieşte aceeaşi răsplată celui care a obţinut zece talanţi din cinci talanţi şi celui care a obţinut patru talanţi din doi talanţi: „Slugă bună şi credincioasă, peste puţine (daruri) ai fost credincioasă, peste multe te voi pune!“ (Matei 25, 21), adică, deoarece ai înmulţit darurile primite pe pământ, îţi voi da mai multe daruri în ceruri. De aceea, îi spune: „Intră în bucuria domnului tău!“ (Matei 25, 23). Aceasta înseamnă: intră în bucuria Domnului Cel ce dăruieşte calităţi oamenilor pentru ca ele să fie cultivate şi înmulţite, spre binele comunităţii.

Oamenii sunt chemaţi la bucuria deplinătăţii rodirii lor

Vedem, aşadar, deodată, principiul proporţionalităţii în cultivarea darurilor primite şi principiul plinătăţii în retribuţia pentru osteneală. Prin urmare, ajunge la bucuria deplinătăţii rodirii atât cel care a primit mai puţin, cât şi cel care a primit mai mult, întrucât cel care a primit mai mult are datoria să ofere mai mult. Deci, responsabilitatea omului creşte în raport cu darurile primite. De aceea, nu trebuie ca oamenii să îi invidieze pe semenii lor care au daruri multe, pentru că aceştia au o răspundere mai mare decât cei care au daruri mai puţine. În această privinţă, Hristos Domnul spune: „Oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere“ (Luca 12, 48).

Deci, prima învăţătură din Evanghelia de astăzi este aceea a dreptăţii lui Dumnezeu şi a înţelepciunii Lui, întrucât El nu cere omului ceea ce nu poate face, adică nu cere nimănui peste măsură, ci El cere ca omul să facă roditor după posibilităţile sale talanţii sau calităţile pe care le-a primit. Prin urmare, bucuria Stăpânului este aceeaşi şi pentru cel care din doi talanţi a făcut patru, şi pentru cel care din cinci a făcut zece. El se bucură de hărnicia fiecăruia, dacă hărnicia lui este totală, adică fără umbră de lene şi de viclenie.

Zarafii sunt toţi oamenii care beneficiază de hărnicia, priceperea şi dărnicia semenilor talentaţi

Pe cel de-al treilea om, adică pe cel care nu a înmulţit talantul, Stăpânul nu l-a felicitat, nu i-a zis: „Intră în bucuria Stăpânului tău!“ (Matei 25, 23), ci i-a spus: „Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii Mei la zarafi (schimbătorii de bani) şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă.“ (Matei 25, 26-27). Prin aceasta Mântuitorul Hristos vrea să ne arate că Dumnezeu nu este mulţumit dacă omul ţine doar pentru sine calităţile pe care le are, ci trebuie să le pună în slujba semenilor săi. Aici, schimbătorii de bani sau zarafii nu trebuie înţeleşi în mod financiar sau bancar, ci în sens duhovnicesc, ca fiind toţi oamenii cărora li se face binele, adică sunt ajutaţi de semenii lor talentaţi sau pricepuţi, harnici şi darnici.

Când un profesor talentat cultivă talentul său cu multă osteneală ori cu multă dăruire de sine şi îi formează pe copii sau pe tineri într-o anumită disciplină de studiu sau profesie, iar ei devin, la rândul lor, oameni pricepuţi, profesionişti, specialişti, experţi, atunci el se bucură de roadele muncii sale, de înmulţirea talanţilor. „Profesorul bun, care înmulţeşte talantul, nu moare când este pus în mormânt, ci când moare ultimul său ucenic“ – spunea marele profesor Teodor M. Popescu. Dar şi ucenicul lui, dacă formează alţi ucenici buni, aceştia continuă bunătatea şi priceperea profesorilor buni din generaţie în generaţie. Când un medic bun tratează mulţi pacienţi şi îi vindecă, el le prelungeşte viaţa şi aduce bucurie familiei, care simte că binecuvântarea lui Dumnezeu a venit prin medicul priceput şi bun. Astfel, bucuria cea mai mare este aceea de-a fi adus bucurie celor întristaţi şi neajutoraţi.

Deci, darurile pe care oamenii le-au primit de la Dumnezeu se înmulţesc prin dăruirea de sine faţă de semenii lor. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind această pildă a talanţilor, a spus: „Ai văzut că cel care a primit doi a făcut patru talanţi, cel care a primit cinci a înmulţit şi a obţinut zece, adică îndoit. Iar acest îndoit înseamnă eu şi semenul meu: eu înmulţesc talanţii numai când ofer darul priceperii mele pentru semenii mei, pentru oamenii din jurul meu“. Aceasta înseamnă „i-a înmulţit îndoit, i-a dublat“, adică nu i-a păstrat numai pentru sine, ci i-a pus în slujba aproapelui său. De pildă, talentul şi vocaţia de a fi mamă sau de a fi tată se arată prin dăruirea jertfelnică de sine a părinţilor în creşterea copiilor; nu doar în creşterea biologică, ci şi în creşterea lor spirituală şi culturală, în educaţia dată lor. Prin analogie, în viaţa duhovnicească din mănăstiri, un părinte duhovnicesc care formează ucenici sau fii duhovniceşti ai credinţei în Hristos înmulţeşte darul povăţuirii şi al rugăciunii pentru ei, darul cuvântului ziditor şi pilda faptei bune pentru cei din jurul său. De asemenea, un preot de parohie care înmulţeşte darul cuvântului ziditor de suflete şi al păstoririi duhovniceşti pe calea mântuirii credincioşilor intră în bucuria comuniunii cu Dumnezeu împreună cu păstoriţii săi.

În concluzie, reţinem că cea mai mare bucurie binecuvântată de Dumnezeu este înmulţirea darurilor primite de la El. Iar această înmulţire a darurilor presupune smerenie şi hărnicie, nu mândrie şi lenevire, dar mai ales iubire de Dumnezeu şi de aproapele. Dacă talanţii cuiva sunt înmulţiţi în folosul comunităţii umane, cel talentat aduce bucurie lui Dumnezeu şi semenilor lui. Aşadar, bucuria din Evanghelia de astăzi este bucuria hărniciei şi a dărniciei, bucuria rodirii prin dăruirea de sine, bucuria celui care a făcut mult bine altora, asemănându-se astfel cu Dumnezeu Cel Multmilostiv. Numai această bucurie a rodirii este bucuria deplină în viaţa unei persoane şi a unei comunităţi umane.

Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască tuturor bucuria de a fi chemaţi şi onoraţi de El cu aceste cuvinte: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine (daruri) ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău!“ (Matei 25, 21), spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire. Amin!