„În vremea aceea a venit Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să fie botezat de el. Ioan însă Îl oprea, zicând: Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine? Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea. Atunci L-a lăsat. Iar după ce S-a botezat Iisus, în clipa când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată, un glas din ceruri care a zis: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit.” (Matei 3, 13-17)

Sărbătoarea Botezului Domnului, numită şi Epifania sau Teofania, este una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. Ea are o semnificaţie deosebită pentru viaţa creştină, deoarece nimeni nu poate deveni creştin fără Botez.

Taina Sfântului Botez este poarta de intrare în Biserică şi în Împărăţia cerurilor. Ştim aceasta din convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu unul din învăţaţii Legii vechi, şi anume cu Nicodim, care era un om înţelept şi duhovnicesc. Iisus îi spune acestuia că „de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3). La întrebarea lui Nicodim: cum va putea un om în vârstă să se nască din nou?, Mântuitorul îi răspunde: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia cerurilor”.

Aşadar, Taina Sfântului Botez este taina naşterii din nou, taina naşterii duhovniceşti a persoanei. Prin naşterea biologică sau trupească, omul se naşte pentru viaţa aceasta pământească şi merge spre moarte din cauza păcatului strămoşesc care s-a transmis tuturor oamenilor ca predispoziţie sau înclinaţie spre păcat. Deci, cine se naşte fizic întru Adam, ca om, se naşte pentru a muri fizic, însă cine se naşte spiritual întru Hristos prin Botezul cu apă şi Duh Sfânt, se naşte pentru a trăi veşnic, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va fi viu” (Ioan 11, 25). De aceea Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”.
Deci, în Taina Sfântului Botez se pregăteşte începutul învierii oamenilor, mai întâi învierea sufletului din păcat, prin credinţă, viaţă curată şi fapte bune, iar apoi, la Învierea cea de obşte, şi învierea trupului din stricăciune, pentru a trăi veşnic în iubirea Preasfintei Treimi. Aşadar, legătura tainică între Botezul din Biserică şi începutul intrării omului în Împărăţia cerurilor este conţinutul cel mai profund al Tainei Sfântului Botez. Nimeni nu poate intra în Împărăţia cerurilor dacă nu se naşte din apă şi din Duh în Biserică.
Apa este folosită la Botez pentru a arăta că după cum ea este element esenţial pentru viaţa trupului, tot aşa este Duhul Sfânt necesar pentru viaţa spirituală a fiinţei umane, atât pentru suflet, cât şi pentru trup, întrucât Duhul Sfânt îi dăruieşte omului harul înfierii, îl curăţeşte de toată întinăciunea, îl conduce la înviere şi îi dăruieşte viaţa veşnică în lumina Sfintei Treimi.

Botezul Mântuitorului Iisus Hristos este pregătire pentru Botezul creştin

Hristos nu avea nevoie să fie botezat de către Ioan, pentru că era fără de păcat, dar întrucât a luat asupra Sa condiţia umană, adică a intrat în lumea marcată de păcat şi moarte, El Se botează pentru mântuirea oamenilor, pentru a arăta fiecărui om că are nevoie de curăţire şi de schimbare. Această schimbare sau înnoire înseamnă că omul cel vechi al păcatului neascultării trebuie să moară, ca să se nască omul cel nou care trăieşte veşnic în comuniune de ascultare şi iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Sărbătoarea Botezului Domnului, a Epifaniei sau a Teofaniei, este şi sărbătoarea arătării Preasfintei Treimi, pentru că la Botezul Domnului S-a arătat, deodată, lucrarea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh. Această minune dumnezeiască s-a făcut când Mântuitorul Iisus Hristos a ieşit în public şi S-a botezat în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani.

Atunci, deodată cu Persoana lui Dumnezeu Fiul devenit Om din iubire pentru oameni, Se arată şi Celelalte două Persoane ale Preasfintei Treimi. Duhul Sfânt în chip de porumbel coboară peste Fiul lui Dumnezeu devenit Om, îndată după ce a ieşit din apele Iordanului, iar glasul Tatălui ceresc se aude zicând: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Din acest motiv, troparul Botezului Domnului pune accentul tocmai pe arătarea Preasfintei Treimi: „În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne, închinarea (adorarea) Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, şi Duhul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea (tăria) cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie”.
De la Botezul Domnului am învăţat, în mod deosebit, că Fiul lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, este Unul din Sfânta Treime. Taina aceasta a cunoscut-o mai întâi Maica Domnului, când îngerul i-a spus cum va naşte un Prunc, deşi ea nu a cunoscut bărbat, şi anume: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35). Vedem aşadar că întreaga Sfântă Treime a lucrat întruparea sau înomenirea Fiului, deşi numai Fiul S-a făcut Om.

Însă, la Botezul Domnului Iisus Hristos în Iordan, ceea ce ştia numai Maica Domnului s-a arătat public, când Fiul Care S-a făcut Om este însoţit şi confirmat de glasul Tatălui din ceruri: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17), şi de către Duhul Sfânt Care coboară peste El sub formă de porumbel. Deci, am putea spune că sărbătoarea Botezul Domnului, Epifania sau Teofania, este şi serbare a arătării Preasfintei Treimi întrucât la Botezul Domnului în Iordan S-a arătat întreaga Sfântă Treime. În lumina Botezului Domnului Hristos înţelegem de ce Botezul creştin se săvârşeşte în numele Sfintei Treimi, adică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mântuitorul Însuşi, la sfârşitul Evangheliei după Matei, înainte de a Se înălţa la ceruri, porunceşte Apostolilor Săi să meargă şi să înveţe neamurile credinţa în Iisus Hristos şi să le boteze în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. După cum Sfânta Treime a fost prezentă la Botezul Mântuitorului Hristos, tot aşa Sfântă Treime este prezentă şi când se botează fiecare om pentru a deveni creştin. Deci, prin Botezul Său, Mântuitorul Iisus Hristos a pregătit botezul creştin. În acest sens, Biserica lui Hristos se constituie la Cincizecime prin Pogorârea Sfântului Duh peste Apostoli şi prin botezul mulţimilor de oameni în numele Sfintei Treimi. Din acest motiv sărbătoarea Sfintei Treimi este acum îngemănată în calendar cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt sau a Cincizecimii (Luni după Duminica Rusaliilor), iar la rugăciunile începătoare, rugăciunea Preasfântă Treime urmează după rugăciunea Împărate ceresc. Deci, Duhul Sfânt împărtăşeşte iubirea Preasfintei Treimi şi face Biserica plină de Sfânta Treime.
Când Mântuitorul Iisus Hristos S-a botezat în Iordan de către Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan, Sfântul Ioan a simţit sfinţenia Lui şi I-a zis: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” (Matei 3, 14), pentru că el s-a născut pe cale naturală şi purta în firea lui păcatul strămoşesc, însă Mântuitorul S-a născut fără de păcat, adică mai presus de fire, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria.
Mântuitorul îi răspunde lui Ioan: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Cu alte cuvinte, nu este o necesitate ca Iisus Hristos să Se boteze, fiindcă El este fără de păcat, dar întrucât, în mod liber, ia asupra Sa păcatul lumii, El împlineşte dreptatea, adică voia lui Dumnezeu Tatăl ca Fiul Său să fie Mântuitorul lumii. El S-a făcut purtătorul condiţiei umane, al unei vieţi care este amestecată cu moartea, pentru ca să dăruiască oamenilor muritori viaţa Lui cea fără de moarte veşnică.

Când Mântuitorul Se botează, cerurile se deschid şi Duhul Sfânt coboară peste umanitatea lui.

Aceasta înseamnă că şi atunci când se botează un om, adult sau copil, în Biserică, cerurile se deschid şi harul Duhului Sfânt introduce pe om în viaţa Sfintei Treimi. Preotul care săvârşeşte Botezul doar arată vizual lucrarea cea nevăzută a Sfintei Treimi, deoarece când se botează un om, adult sau copil, Hristos Domnul, Arhiereul veşnic, îl botează pe acesta prin lucrarea Duhului Sfânt şi prin bunăvoinţa Tatălui.
Ultimele cuvinte din Evanghelia de astăzi sunt cheia înţelesului Botezului, şi anume: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). În Dumnezeu Fiul devenit Om, Dumnezeu Tatăl iubeşte întreaga umanitate. Prin urmare, când se botează un om, glasul Părintelui ceresc spune tainic: acesta este fiul Meu cel iubit, pentru că Dumnezeu Tatăl cuprinde în iubirea Sa veşnică pentru Fiul Său pe fiecare om botezat, devenit creştin, care poartă numele lui Hristos.
Când se botează un copil, primeşte binecuvântare nu numai copilul respectiv, ci şi familia şi Biserica întreagă, pentru că Botezul nu este numai un eveniment personal, ci şi unul comunitar, eclesial. Cu fiecare nou botezat se arată o dată în plus iubirea veşnică a Preasfintei Treimi pentru oamenii care doresc bucuria şi viaţa veşnică din Împărăţia Preasfintei Treimi.
Din acest motiv, Botezul este un izvor de mare bucurie pentru familie, pentru parohie şi pentru Biserica întreagă, sobornicească.

Copiii care nu sunt botezaţi, sub pretextul că nu sunt suficient de maturi ca să înţeleagă Taina Botezului, sunt lipsiţi de o binecuvântare unică, aceea a unirii lor personale cu Sfânta Treime în Sfânta Biserică, iar dacă se întâmplă să moară nebotezaţi, ei nu se pot bucura deplin de bucuria vieţii veşnice, după cum spun Sfinţii Părinţi.

Biserica Ortodoxă consideră că trebuie sfinţită nu numai viaţa matură a omului, ci şi copilăria şi tinereţea lui

Când se botează copilul, în aceeaşi zi el primeşte şi Taina Mirungerii, rostindu-se formula: pecetea darului Sfântului Duh. Atunci copilul botezat primeşte o mulţime de daruri duhovniceşti spre a fi cultivate, iar apoi el, mergând la biserică împreună cu mama, tata, bunica şi cu alţi copii, creşte duhovniceşte în iubirea de Dumnezeu şi de Biserică.

Totodată, în aceeaşi zi în care copilul primeşte Botezul şi Mirungerea, în mod obişnuit la vârsta de 6 săptămâni, el primeşte şi Sfânta Taină a Euharistiei. Aceasta nu se amână pentru mai târziu sub pretextul că nu o înţelege copilul la vârsta de 6 săptămâni. De fapt, nici la o vârstă înaintată nu înţelegem cum pâinea şi vinul se prefac în Trupul şi Sângele Domnului, dar înţelegem că în Taina Sfintei Euharistii sau a Sfintei Împărtăşanii se află iubirea sfântă a lui Dumnezeu pentru noi, Care ne dăruieşte viaţă veşnică.

Faptul că Biserica botează copiii, îi mirunge şi îi împărtăşeşte în aceeaşi zi arată că un copil este o persoană umană întreagă. După cum Dumnezeu Copilul, Care S-a născut în peştera din Betleem, era Persoană, tot aşa fiecare copil botezat este o persoană pusă în legătură de iubire eternă cu Persoanele Sfintei Treimi. El nu este o parte dintr-un om, ci el este un om întreg, este o persoană şi are o valoare unică şi eternă. Copilul nu este la început un animal care devine apoi om, ci din momentul conceperii sale, copilul este om, iar prin Botez, el devine persoană binecuvântată, având un nume şi un chip îndreptat spre numele şi chipul Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, deoarece după chipul Sfintei Treimi a fost creat omul când Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), folosind pluralul tainic al lui Dumnezeu Unul şi Multiplu, adică Dumnezeul-Treime.

Vedem aşadar cât de mare este demnitatea de a fi creştin. Când se botează un om, o fiinţă biologică raţională devine o fiinţă teologică, eclesială, purtătoare de Dumnezeu. Copilul botezat este introdus în iubirea Preasfintei Treimi. El primeşte numele unui sfânt, pentru a arăta că de fapt calea Botezului este calea sfinţeniei vieţii prin harul Preasfintei Treimi.
La Botez, adultul sau copilul, prin naşul său, face un legământ, şi anume un legământ pentru toată viaţa, adică depune voturi baptismale, întrebări şi răspunsuri (asemenea voturilor monahale). Prima întrebare: Te lepezi de satana? şi de toate lucrările lui? şi de toţi slujitorii lui? şi de toată slujirea lui? şi de toată trufia lui? Răspuns: Mă lepăd de satana. Şi apoi la întrebarea: Te uneşti cu Hristos?, răspunsul este: Mă unesc cu Hristos! Iar la întrebarea: Şi crezi Lui?, răspunsul este: Cred Lui, ca unui Împărat şi Dumnezeu! Toate acestea le făgăduieşte cel care se botează sau naşul pentru copil, ca început de viaţă nouă în Hristos prin harul Duhului Sfânt.

Aşadar, toată viaţa celui botezat trebuie să fie o lucrare sfântă de lepădare de satana şi de lucrările lui, adică de păcat, de toată răutatea, şi o unire cu Hristos prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti. În măsura în care omul se leapădă de satana şi de toate lucrările lui şi se uneşte cu Hristos, în aceeaşi măsură el simte bucuria harului şi iubirii lui Dumnezeu în viaţa sa.

De aceea, creştinul adevărat este un om al iubirii jertfelnice şi al bucuriei sfinte chiar şi atunci când trece prin necazuri. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: „Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtoarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? (…) Nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de iubirea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru”.

Sărbătoarea Botezului Domnului – bucurie mare pentru un popor creştin

În această zi a Botezului Domnului, noi, românii, ne aducem aminte cu bucurie că poporul nostru a fost botezat sau creştinat nu la comandă de sus în jos, ci a fost creştinat lent, profund şi paşnic de-a lungul mai multor veacuri pe când se forma ca popor nou în istorie din daci şi romani. Deci, nu avem o dată, un an al creştinării noastre ca popor. Există o legătură tainică de iubire între Hristos şi fiecare popor creştin, dar mai ales între Hristos şi popoarele care au suferit mult pentru a-şi păstra de-a lungul încercărilor istoriei identitatea lor creştină. De aceea, cu bucurie şi speranţă ne gândim la faptul că pe stema ţării noastre se află vulturul purtător de Cruce înălţându-se spre cer, pentru a ne arăta că avem o vocaţie creştină pentru eternitate, că purtăm taina Crucii ca taină a biruinţei asupra suferinţei prin speranţă şi asupra morţii prin Înviere, de la începuturile noastre ca popor creştin şi până la sfârşitul istoriei. Prin urmare, poporul român purtător de Cruce şi de Înviere îşi arată demnitatea sa dacă nu îşi uită Botezul său, legătura lui cu Hristos Cel răstignit şi înviat ca parte constitutivă a identităţii şi existenţei sale.

Am văzut înainte de Crăciun şi la Crăciun mulţimea de copii frumoşi care au cântat colinde, ca nişte îngeri, lăudând pe Pruncul Iisus, pe Dumnezeu Care S-a făcut Copil, adică S-a făcut Om pentru noi oamenii, ca să ne descopere taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu şi să ne dăruiască viaţa Lui cea veşnică. Dar toate aceste frumuseţi: ale copiilor care colindă de Crăciun, ale mănăstirilor, ale bisericilor, ale troiţelor, ale sărbătorilor sfinte şi ale tradiţiilor luminoase, tot ceea ce a fost creat ca frumuseţe în arta de inspiraţie creştină, în muzică, tot ceea ce este frumos şi înălţător spiritual în poporul român dreptcredincios sunt roade ale Sfântului Botez, ca legătură a lui de iubire sfântă cu Hristos, cu întreaga Sfântă Treime şi cu toţi sfinţii pe care îi cinsteşte Sfânta Biserică.
Sfinţirea cea Mare a apei – reînnoire a bucuriei Botezului şi sfinţire a vieţii şi activităţii creştinului în lume

Trebuie să amintim că în ziua sărbătorii Botezului Domnului, la finalul Sfintei Liturghii, se săvârşeşte Sfinţirea cea Mare a apei. Această apă pe care Duhul Sfânt o sfinţeşte este apă de binecuvântare, apă de sfinţire a sufletului şi a trupului şi a naturii înconjurătoare, dar şi izvor de bucurie pentru oamenii care o primesc cu credinţă, evlavie şi dragoste.

Sfinţirea cea Mare a apei sau Aghiasma Mare, care se săvârşeşte numai cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului, este una dintre cele mai frumoase slujbe ale Ortodoxiei. Ea se săvârşeşte în afara bisericii pentru că Mântuitorul Iisus Hristos S-a botezat nu într-un spaţiu închis, ci în râul Iordan. De obicei, această slujbă se săvârşeşte lângă un râu curat sau un izvor, iar dacă nu se poate acolo, aceasta se săvârşeşte în apropiere de biserică, unde sunt vase multe cu apă, pregătite cu multă grijă şi cu multă evlavie pentru momentul acesta sfânt.

Sfinţirea cea Mare a apei are mai multe părţi, iar prin conţinutul ei scoate în evidenţă mai întâi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, iubire arătată în Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi în Botezul Său în Iordan. De aceea, rugăciunile şi cântările acestei zile fac legătura între Naşterea Domnului şi Botezul Domnului, dar şi între Botezul Mântuitorului şi mântuirea oamenilor, a celor care cu credinţă şi bucurie au primit Botezul în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. La sărbătoarea Botezului Domnului se sfinţeşte firea apelor, aşa cum ne spune o cântare din această slujbă: „astăzi se sfinţeşte firea apelor”. Astfel, Biserica ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos este preamărit astăzi în mod deosebit de către întreg Universul, de creaţia întreagă.

De ce? Pentru că El a venit să mântuiască pe oameni, dar şi să pregătească un cer nou şi un pământ nou. Astăzi se sfinţeşte creaţia întreagă ca pregătire a ei pentru înnoire şi transfigurare în cerul nou şi pământul nou din Împărăţia cerurilor.
Frumuseţea şi bogăţia rugăciunilor din slujba numită Sfinţirea cea Mare a apei ne îndeamnă să fim cu luare aminte. Numai atunci primim binecuvântare cu adevărat şi ne foloseşte gustarea apei sfinţite, când ascultăm slujba sfinţirii ei cu credinţă, cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste.

Dacă o primim cu credinţă şi cu evlavie, în primul rând, Aghiasma Mare ne sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre, casele noastre şi tot spaţiul în care ne desfăşurăm activitatea. Prin această sfinţire a naturii cu apă sfinţită, Biserica Ortodoxă arată că Dumnezeu trebuie mărturisit şi lăudat nu numai în biserică, ci şi în afara ei. Iar noi trebuie să fim creştini nu doar în zi de duminică, ci creştini în toate zilele, în orice loc ne-am afla. Apa sfinţită ne aduce aminte că suntem botezaţi cu apă şi cu Duh Sfânt şi suntem creştini, fii ai lui Dumnezeu-Tatăl după har în iubirea Lui nesfârşită faţă de Fiul Său Iisus Hristos Care S-a făcut Om, din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor.
Aghiasma Mare se gustă pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne cheamă să căutăm viaţa şi bucuria veşnică în iubirea Preasfintei Treimi (cifra 8 fiind simbolul veşniciei şi al infinitului).

În al doilea rând, Aghiasma Mare ne aduce vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti. Trăim într-o vreme în care omul este foarte încercat de tot felul de boli sufleteşti şi trupeşti. Însă boala sufletească cea mai mare este păcatul, adică lipsa de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri. În acest sens, apa sfinţită ne vindecă, întrucât ne înmulţeşte credinţa şi dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri.

În al treilea rând, Aghiasma Mare ne aduce eliberare de patimi şi alungarea duhurilor celor rele. Foarte adesea, omul simte că deşi doreşte să facă binele, totuşi nu are putere suficientă pentru a săvârşi binele, deoarece duhul cel rău îl îndeamnă pe om să săvârşească răul. Însă apa sfinţită îi dă omului putere să biruiască ispitele şi să ducă lupta cea nevăzută împotriva duhurilor rele, prin rugăciune, post, spovedanie şi Împărtaşanie.

De aceea, să ne rugăm Domnul Iisus Hristos să ne dăruiască bucuria de a fi binecuvântaţi cu apa sfinţită, noi şi casele noastre, cei dragi ai noştri şi toate activităţile noastre, pentru ca viaţa noastră să fie lumină din lumina lui Hristos şi bucurie din bucuria sfinţilor, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin.