USL avea posibilitatea, în ceasul al 12-lea, să răstoarne hotărârea abuzivă (din punctul de vedere al noţiunii de drept) şi (în mare parte) neconstituţională a 6 judecători ai CCR. Dar liderii USL s-au predat fără luptă. De fapt, lupte s-au dat în interiorul grupurilor parlamentare. Atât la PSD, cât şi la PNL. Cei care au optat pentru contestarea documentului CCR (chiar nu-l putem denumi hotărâre) şi implicit pentru validarea votului popular ar fi avut şanse de câştig în faţa colegilor lor mai şovăielnici sau mai fricoşi. Dar şansele s-au pierdut în momentul în care au venit „ordinele de sus”. Adică de la Victor Ponta şi Crin Antonescu, aflaţi, strategic, sau nu, departe de graniţele României. Unii parlamentari din cele două partide nu s-au temut însă să spună (în faţa camerelor de luat vederi) cine a dat ordinul de „încetare a focului”.

Şi totul s-a terminat aşa cum şi-au dorit Traian Băsescu şi PDL: luni, în Parlament s-a săvârşit o formalitate birocratică, s-a citit un document, după care, nu după multe ore, preşedintele suspendat a redevenit preşedinte în funcţie.

USL avea la îndemână, luni, trei variante: să-i pună pe coji de nucă pe judecătorii CCR care au transformat (şi nu de azi, de ieri) meseria lor într-un abuz de drept şi să le ceară ca într-un timp rezonabil să adopte o hotărâre conformă cu prevederile legale şi constituţionale; dat fiind faptul că numeric îi întreceau pe suporterii lui Traian Băsescu din Parlament, cei din USL puteau lua şi măsura radicală a infirmării pe loc, prin vot (exista un act normativ care le dădea acest drept), a documentului CCR (în acest caz, teoretic, Băsescu ar fi fost demis, dar PDL ar fi contestat la CCR votul din Parlament şi nu putem estima deznodământul); nu în ultimă instanţă – şi timp de două ore chiar această variantă se contura -, USL putea să utilizeze arma lui Traian Băsescu: boicotul. Ce s-ar fi întâmplat în acest caz: Traian Băsescu ar mai fi fost ţinut pe jar câteva zile. Şi ne este greu să credem că preşedintele suspendat şi PDL ar fi putut face vreun tam-tam pe tema boicotului. Pentru simplul motiv că ei sunt cei care au „inventat” boicotul.

Acum, totul este istorie. Se impune întrebarea: de ce au dat co-liderii USL ordinul de încetare a ostilităţilor. S-au pronunţat termeni gen „stabilitate” (politică şi economică) şi „reacţii externe”. Explicaţiile nu ţin. Nimic nu indică faptul că vom avea stabilitate cu Traian Băsescu întors la Cotroceni. Nimic nu lasă să se întrevadă că Bruxelles-ul nu va mai ataca actuala guvernare. Va fi suficient ca, atenţie, legal, să fie propus pe 3 octombrie un procuror general (pe 2 octombrie încetează şi suplimentul de mandat al Laurei Codruţa Kovesi) altul decât cel agreat de Traian Băsescu, şi imediat duo-ul Barroso-Reding va ţipa: „Presiuni politice asupra justiţiei”.

Impresia noastră este următoarea: liderii USL se tem foarte mult de atacurile adversarilor interni şi mai ales de atacurile celor externi. Or, în acest caz, lucrurile nu stau deloc pe roze. Pentru că aceste „frici” nu vor dispărea nici după alegerile din 2 decembrie 2012 şi decembrie 2014. Şi va fi şi mai grav, pentru că atunci liderii USL vor avea şi deplină legitimitate. Legitimitate de care nu se pot plânge nici acum.

Este posibil ca liderii USL să-şi fi făcut o serie de calcule. Şi mă refer la alegerile din decembrie. Ei ştiu că mortul de la groapă nu se întoarce. Adică, PDL nu va fi votat de electorat. Şi mai ştiu că USL se va clasa pe locul 1 la parlamentare. Adevărat. Dar din calcule lipseşte ceva. Numărul foarte mare de alegători care nu se vor mai prezenta la urne. Pentru că, în ultimă instanţă, nu liderii USL s-au predat fără luptă, ci cei 7,4 milioane de votanţi au fost predaţi fără luptă.

P.S. În caz de participare mică la urne în 2 decembrie, principalul beneficiar va fi totuşi PDL, care va obţine un scor nevisat nici măcar de cei mai optimişti lideri portocalii.
Lucian Gheorghiu