POVESTEA UNUI PIROMAN Visul unui tânăr din așezarea nemțeană Borlești a fost dintotdeauna să îmbrace, cu orice sacrificii, haina de pompier. Îndrăgostit până peste cap de lupta cu limbile ucigătoare de foc, mintea fragedă a junelui moldovean a copt o idee incredibilă, demnă de scenariile filmelor de acțiune. Incendia casele bieților consăteni pentru ca, mai apoi, să participe trup și suflet la stingerea lor și la salvarea dobitoacelor din bătături! Chiar și arestat, piromanul a ticluit un plan diabolic cu ajutorul căruia a crezut că o scape de acuzații: a tocmit doi incendiatori care să-i ducă treaba mai departe!
Sătenii din Borlești au trăit până nu demult cu frica-n sân că, în orice moment, agoniseala de-o viață li se poate preface în scrum. Aveau și motive temeinice să se teamă de focul ucigaș atâta vreme cât, la interval de câteva zile, o anexă, o bucătărie de vară, un hambar, un stog de paie, un grajd sau chiar un garaj al câte unui consătean ghinionist se aprindea ca din senin în miez de noapte. Toți s-au dus speriați cu jalba-n proțap la polițiștii din comună care, așa cum era normal, au pornit pe urmele piromanului misterios care, doar la adăpostul întunericului, nu contenea să dea foc satului.
Samson era mereu primul la focurile puse de el și la salvatul dobitoacelor din bătăturile consătenilor
Azi așa, mâine așa, până când polițiștii au conturat identitatea siluetei care se strecura noaptea în ogrăzile oamenilor și le dădea foc. Să fie oare Florin Samson, vecinul lor cel săritor aflat întotdeauna în primele rânduri de salvatori atunci când casa unui țăran era cuprinsă de flăcări? Toate probele adunate în timp au făcut ca această întrebare să primească răspuns, iar moldoveanul de 20 de ani să nu mai poată ieși din postura de principal suspect.
Citește articolul integral, AICI.