Cand s-a impartit norocul printer natiuni, tara noastra pare sa fi tras paiul cel scurt. Unii au luat aurul, altii tehnologia, ceilalti petrolul si noi parca am luat… saracia. Asa ca am fost consolati cu un dar… frumusetea! Nu numai prin frumusetea locurilor, ci si a oamenilor. A oamenilor care duc mai departe traditia. Un astfel de om am cunoscut unde altundeva decat in Maramures. Prin el trăieşte vechea artă de a face clopuri. Acele pălăriuţe nostime, purtate cu mândrie la fiecare sărbătoare. Nişte pălăriuţe care au şi nişte secrete de fabricaţie pe care ni le-a împărtăşit.
“Orice imi place in agricultura in orice, dar clopurile le fac dintr-o pasiune. Am o dragoste ca sa fac aceste clopuri” a spus Vasile Borghi, mester popular.
Sfântul Graal al fericirii, căutat de milioane de orăşeni, s-a ascuns permanent la ţară. În ogrăzile ţăranilor care deşi par să nu aibă nimic, au totul. În zâmbetele sincere ale oamenilor frumoşi. În bucuria de a crea. Şi de a duce mai departe o tradiţie care pică în uitare. La Vasile Borghi, din satul maramureşean Sârbi, veţi găsi oricând două lucruri. O vorbă caldă şi… un clop. “De cati ani faceti aceasta meserie? De 33 de ani fac clopuri. Am invatat de la un vecin de la deal. El m-a invatat. Tot asa dar atuncia se faceau clopuri din paie. Acum nu mai sunt din paie, se face din talas” a continuat Vasile Borghi, mester popular.
E printre ultimii care se mai stie a fauri clopuri, fara de care portul national maramuresean nu ar mai fi intreg. “Cand mi-am cumparat chiar in primul an o impletitura si stiu ca atunci am castigat vreo 4-5000 de lei. Cand mi-am cumparat masina am facut un effort foarte mare pentru ca trebuia sa dau la Opris Patru 12.500 de lei. Atunci erau bani foarte multi. Cat valora 12 mii pe vremea aceea. Atunci o vaca era cam in jurul de 2.500 de lei, cam cinci vaci atat am dat atunci pe masina si pe presa.” a spus Vasile Borghi, mester popular.
Nu si-a imaginat niciodata ca va face altceva. De fapt nici nu si-a dorit chiar daca roadele muncii nu mai sunt la fel de appreciate ca pe vremuri. “Faceam cam in jur de 1000 de clopuri de primavara pana la Pasti. Si toate treceau. Acuma spre exemplu mai sunt pana la Pasti nici doua saptamani si inca nu am dat niciun clop in satul Sarbi” a continuat Vasile Borghi, mester popular.
Dar asta nu il opreste. Pasiunea pentru meseria lui este mai mare decat dezamagirea. Asa ca de cum se crapa de ziua se apuca de munca. Este partea dificila a fabricatiei. Cea in care clopul incepe sa prinda forma. „Aici trebuie sa ai indemanare, sa fii relaxat. E o munca foarte relaxat e o munca foarte migaloasa” a spus Vasile Borghi, mester popular. Clopul este gata dar nu e terminat. Pentru rezistenta trebuie sa stea la o presa fierbinte. Chiar daca pruncii lui nu au vrut sa ii invete meseria i-a stat aproape sotia. „De cat timp va ajutati sotul. De cand o inceput a face palarii. El face clopurile si eu le imbrac” a spus sotia mesterului.
Din păcate clopurile tradiţionale au fost înclocuite de alternativele moderne. Şepci şi alte accesorii sterile şi fără identitate. Însă, această mică bucată a tradiţiei noastre, va trăi atâta vreme cât oameni frumoşi ca Vasile Borghi nu va renunţa la rădăcinile noastre. Ale tuturor.
Sursa text si video – Observator Special Antena 1.ro.
