AcasăActualitate112POVESTE DE GROAZĂ – Drama unei românce sechestrată și torturată timp de...

POVESTE DE GROAZĂ – Drama unei românce sechestrată și torturată timp de 10 ani în Italia (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

POVESTE DE GROAZĂ  O româncă şi cei doi copii ai ei au fost salvaţi de carabinieri după ce a stat timp de zece ani sechestrată într-o localitate din Calabria, sudul Italiei.  Din 2007 până astăzi, românca, acum în vârstă de 29 de ani, a fost ţinută captivă într-o cameră subterană, legată de pat şi abuzată sexual de nenumărate ori. Un coşmar care întrece până şi imaginaţia unui scenarist de filme de groază, scrie presa italiană.

Totul a început în 2007, când românca a ajuns în Lamezia să lucreze la o familie de italieni ca îngrijitoare.

După moartea bătrânei, însă, fiul acesteia a pus la cale un plan de groază, în care violenţele şi abuzurile asupra româncei erau la ordinea zilei.

În urma abuzurilor sexuale s-au născut cei doi copii, care au fost obligaţi să trăiască în aceleaşi condiţii ca mama lor: într-o pivniţă, în spatele unei uşi legate cu lanţuri, fără apă, curent, servicii de igienă, printre şobolani şi şoareci şi cu nişte cartoane pe post de pat.

Starea în care se afla băiatul mai mare (murdar, cu haine rupte), aflat în maşină cu italianul în vârstă de 50 de ani, au fost cele care au atras atenţia unor poliţişti în timpul unui control de rutină.

Aceștia au cerut să stea de vorbă cu mama băiatului. Ce au descoperit apoi le-a confirmat suspiciunile, dar i-a și șocat.

Nu a fost nevoie de cercetări amănunţite ca să-şi dea seama că femeia era pur şi simplu o sclavă, care nu mai realiza ce i se întâmplă după atâţia ani de tortură.

Nu mai făcuse baie de un an, iar rănile de pe corp, cusute cu aţă pescărească i-au cutremurat până şi pe oamenii legii.

Legată de pat şi de multe ori chiar de faţă cu cei doi copii, românca a trecut prin chinuri groaznice. De multe ori, copilul mai mare era chiar obligat să participe la ritualurile de tortură aplicate mamei lui, scrie Digi24.ro.

Ea şi cei doi copii au fost imediat mutaţi într-o altă casă, iar bărbatul – cu antecedente penale pentru abuzuri sexuale – a fost reținut miercuri dimineaţă şi aşteaptă din spatele gratiilor decizia judecătorilor.

Lamezia, acolo unde s-au petrecut aceste fapte oribile, este oraşul italian în care Primăria a fost „desfiinţată” din cauza mafiei. În cinci orașe din Calabria, printre care şi Lamezia (unde se află şi singurul aeroport internaţional al regiunii), administratorii primăriilor au fost concediaţi pentru că ar fi favorizat mafioţii şi ar fi fost corupţi. S-a întâmplat chiar miercuri seară.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA