Ieri după masă, un bărbat a sesizat poliţia că dintr-o autoutilitară parcată pe strada Culturii din Baia Mare i-a fost furat portmoneul. El a declarat că, în intervalul 13.45 – 14.00, hoţii au profitat de faptul că portierele maşinii au fost lăsate neasigurate şi au sustras portmoneul în care se aflau permisul de conducere, cartea de identitate, cartea de alegător şi 103 lei. Poliţiştii au demarat activităţile de cercetare în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Prevenirea furturilor de şi din auto
Pentru a preîntâmpina comiterea unor asemenea fapte vă prezentăm câteva cauze şi condiţii care favorizează acest gen de infracţiuni:
– neglijenţa posesorilor de autovehicule, cu ocazia parcării şi asigurării acestora;în multe cazuri, autoturismele sunt parcate în locuri neamenajate, nepăzite şi neiluminate, ceea ce favorizează activitatea hoţilor;
– indolenţa posesorilor „care uită” la vedere în interiorul maşinii lucruri tentante, ca: genţi, poşete, telefoane mobile, aparatură electronică;
– situaţiile în care autoturismele sunt lăsate descuiate şi chiar cu cheile în contact ori, din cauza unor defecţiuni, sunt lăsate perioade îndelungate de timp în diferite locuri de unde pot fi tractate sau dezmembrate;
– lipsa unui dispozitiv antifurt;
Pentru prevenirea acestor evenimente nedorite, poliţiştii recomandă posesorilor de autoturisme:
– contactarea firmelor specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare, antifurt, pe autoturisme, în vederea cumpărării unor asemenea sisteme care odată activate, descurajează infractorii şi conferă siguranţă autoturismelor;
– asigurarea autoturismelor prin încuierea uşilor;
– evitarea păstrării în autoturism a documentelor şi obiectelor personale care atrag interesul din partea hoţilor
Nu uitați!
Hoţii vor profita de fiecare clipă de neglijenţă în ceea ce priveşte siguranţa autoturismului dumneavoastră. Mai mult interes manifestat în protecţia bunurilor pe care le deţineţi, vă scuteşte de neplăceri.