Acasăsinucidere maramuresPORȚIA DE ISTORIE - Povestea mâinilor pierdute ale celebrei Venus din Milo

PORȚIA DE ISTORIE – Povestea mâinilor pierdute ale celebrei Venus din Milo

spot_img

DISTRIBUIȚI

Una dintre cele mai cunoscute sculpturi ale Greciei Antice, Venus din Milo este imediat recunoscută datorită lipsei mâinilor. Statuia se preuspune că ar fi o reprezentare a zeiţei frumuseţii, Afrodita, cea care este cunoscută la romani drept Venus.

Opera de artă a fost descoperită în 1820, pe insula Milos. Corabia franceză condusă de Olivier Voutier a ancorat la ţărmul insulei. Căpitanul a hotărât ca între timp să sape după antichităţi. În timp ce săpa în ruinele unui teatru antic a observat un localnic care săpa după pietre de construcţie și care ar fi găsit ceva în interiorul unui perete. Investigând locul, Voutier a realizat că omul scosese la lumină jumătate a unei statui ce reprezenta o femeie. Bănuind că este ceva valoros, francezul şi localnicul au dezgropat obiectul. În 1821, statuia a ajuns în mâinile lui Ludovic al XVIII-lea, care a donat-o Muzeului Luvru, loc unde se află şi astăzi.

Specialiştii au datat statuia ca fiind produsă în jurul anului 100 î.Hr., de către un artist mai puţin cunoscut, Alexandru din Atioch. În 2002, undeva în sudul Croaţiei, arheologii se pare că au descoperit mâinile celebrei statui. Oamenii de artă au rămas şocaţi cum o sculptură care reprezintă idealul de frumuseţe în antichitate poate avea nişte mâini hidoase, de bărbat. În urma datării cu carbon 14, specialiştii au confirmat apartenenţa noii descoperiri.

historia.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA