În ciuda caracterului ultracomercial, profan şi a lipsei de substanţă a “Zilei Indrăgostiţilor”, 14 februarie are însă unele rădăcini mitice şi istorice care merită a fi investigate. Celebrarea Sfântului Valentin este învăluită de mister, legendă şi controversă. Este în primul rând vorba despre o perioadă a anului asociată în mod tradiţional cu dragostea şi fertilitatea.

Acum are loc căsătoria sacră dintre Zeus şi Hera la Athena, precum şi festivalul roman în cinstea zeului fertilităţii, Lupercus, şi Iunonei. În secolele III-IV se sărbătoresc la Roma Parentalia şi Feralia, zilele purificării, între 13 şi 18 februarie. 13 februarie este ziua dedicată păcii, armoniei, iubirii, familiei. A doua zi de Parentalia, Lupercalia, este pusă în legătură şi cu o ipostază a zeiţei Iunona, Iuno-Lupa, lupoaica ce i-a hrănit pe Romulus şi Remus. Preoţii lui Lupercus (luperci, din colegiile Quintilliilor şi Fabiilor) săvârşesc un ritual de purificare ce implică sacrificiul de capre şi consumul de vin. După acestea preoţii aleargă pe străzile Romei cu pieile de capră, atingând pe oricine le ieşea în cale. Tinere femei profitau de ocazie pentru că se spunea că prin atingerea rituală îşi pot îmbunătăţi şansele de a da naştere unui copil. Benzile din pielea animalului poartă numele de februa, iar actele preoţilor februatia, de la cuvântul latinesc care înseamnă “a purifica”. 15 februarie se pare că ar fi fost dedicate lui Iuno-Februata/Fructifer, patroana căsătoriei. În timpul Lupercaliei se adunau numele fetelor în cutiuţe şi băieţii le extrăgeau. Perechile formate trebuiau să ţină tot anul, dar de cele mai multe ori rezultatul era cel mult o relaţie fizică.

Pe de altă parte ziua face referire şi la o vreme mai arhaică, pe când haitele de lupi colindau sălbăticia de dinafara Romei, perturbându-i pe păstorii care îşi vegheau turmele. Zeul Lupercus era considerat protectorul oamenilor în faţa lupilor. În fiecare februarie, acestuia i se aduceau mulţumiri, chiar şi la mult timp după ce lupii încetează să mai reprezinte o problemă. O altă ipoteză susţine că festivalul ar fi în cinstea lui Faunus, zeul recoltelor. Indifferent de incertitudinile privind originea exacta a sărbătorii, ce se ştie este că ea are o vechime deosebită. Marc Antoniu a făcut parte din colegiul lupercilor şi a ales să-I ofere coroana lui Iulius Caesar în timpul festivalului Lupercalia.

În încercarea de a creştina sărbătoarea păgână, Biserica înlocuieşte loteria numelor de fete cu loteria numelor de sfinţi. Toţi tinerii extrăgeau un sfânt al cărui mod de viaţă trebuiau să-l imite în cursul anului, obicei care nu era deloc pe placul tinerilor şi care este abolit în secolul al XIV-lea. Tinerii îşi creaseră propriul obicei de a dărui simboluri ale afecţiunii celor simpatizaţi. Prima data oficială a Sfântului Valentin o declară papa Gelasius în 496, pentru a-l sanctifica pe un martir ucis în secolul al III-lea la Roma, dar sfântul este eliminat din calendar în 1969 de către Papa Paul al VI-lea.Nu se ştie însă sigur dacă despre acesta este vorba, pentru că mai sunt alţi doi sfinţi asociaţi cu această dată. Unul dintre ei este episcopul din Ineramna (Terni), persecutat în timpul lui Aurelian, iar celălat se pare că a indurat persecuţii prin Africa. Preotul din Roma câştigă însă o faimă mai mare decât a celorlalţi. Se presupune că şi-a dobândit faima după ce l-a trădat pe împăratul Claudius al II-lea în 270, organizând căsătorii în capitala. Claudius spunea că soldaţii însuraţi nu mai pot lupta la fel de bine şi se declara împotriva mariajului dintre tineri. Episcopul, dimpotrivă, susţinea că mariajul este parte din planul lui Dumnezeu şi unul din scopurile acestei vieţi. Continua să îi căsătorească pe tineri în secret, în numele iubirii.

Faima i-a adus şi pierzania. Este închis şi decapitat, dar nu înainte de a se îndrăgosti de fata paznicului. Se spune că în noaptea de dinaintea execuţiei i-ar fi scris un bileţel cu însemnarea “pentru Valentina mea”. Preotul este îngropat pe Via Flaminia, iar astăzi moaştele sale sunt expuse la Biserica Carmelită din Dublin şi la Biserica Sfântul Praxed. Povestea a înflorit în ceea ce azi se sărbătoreşte drept “Sfântul Valentin”. În hagiografiile medievale timpurii nu avem niciun element romantic asociat acestor martiri, povestea căpătând aura mitică prin secolul al XIV-lea, iar distincţiile dintre sfinţii Valentin s-au pierdut. Nu avem dovezi că era un sfânt popular înainte de poemele lui Geoffrey Chaucer, nici măcar în Winchester, unde se spune că i s-ar fi păstrat capul. Povestea sfântului o regăsim în Legenda Aurea, care nu oferă aluzii sentimentale, ci vorbeşte despre vindecarea de orbire a fiicei paznicului, detaliu învăluit mai târziu în parfumul romantismului.

În evul mediu, era cavalerismului, iarăşi se introduc nume în urne şi se aleg perechi pentru un an. El îşi scria numele ei pe mânecă şi se obliga să o protejeze. Prima asociere documentată dintre iubirea romantică şi Ziua Indrăgostiţilor apare la Geoffrey Chaucer în 1382, în opera “Parlement of Foules”, poem scris în onoarea aniversării logodnei dintre Richard al II-lea şi Anna de Boemia. Ce nu este sigur este dacă se referea şi la ziua de 14 februarie. Asocierea o mai găsim şi la Otto de Grandson sau John Gower. Cea mai veche poezie scrisă cu ocazia sărbătorii îndrăgostiţilor îi aparţine lui Charles, ducele de Orleans, care o adresează soţiei sale în timpul prizonieratului în Turnul Londrei. Şi în “Hamlet” îl avem menţionat pe Sfântul Valentin, în lamentările Opheliei. Iubirea curtenească nu le este străină nici lui John Donne sau Edmund Spenser, care contribuie la crearea clişeelor care marchează astăzi sărbătoarea. În 1537 regele Henric al VIII-lea stabileşte prin cartă regală ca întreaga Anglie să sărbătorească Ziua Indrăgostiţilor pe 14 februarie.

Mai bine de un milliard de cărţi poştale, scrisori de dragoste şi e-mailuri se trimit anual, ceea ce o transformă în cea mai populară sărbătoare, întrecută doar de Crăciun. Societatea de consum o adoră, în Japonia şi Coreea de pildă, femeile sunt obligate să dăruiască colegilor de la muncă cutii cu bomboane. În Verona ajung mai bine de 1000 de scrisori adresate Julietei lui Shakespeare. În Slovenia un proverb spune că Sfantul Valentin aduce cheile rădăcinilor, așa că pe 14 februarie plantele şi florile încep să crească. Se mai spune ca păsările se căsătoresc în această zi…
Sursă știre historia.ro