Un spaniol mic de statură, cu ochi de foc, a revoluţionat arta şi destinele celor care l-au iubit. Din cele opt femei importante din viaţa lui, două au înnebunit şi două s-au sinucis…
„Pablo a fost un pionier, îi plăcea să fie primul în tot ce făcea. Și era foarte generos, ajutând oamenii din jurul lui cu bani“, spunea Olivier Picasso, nepotul pictorului în urmă cu câțiva ani. El este unul dintre cei șase nepoţi în viaţă ai lui Picasso (al șaptelea s-a sinucis), descendenţi care azi încasează (din revânzări și licenţe asupra operelor create de bunicul lor) mai multe milioane de dolari anual. Cât despre descrierea făcută pictorului, sculptorului și ceramistului spaniol, unul dintre fondatorii mișcării cubiste, desigur, ea este doar o faţetă a unui bărbat plin de contradicţii. Pe cât de blând și sensibil era, tot atât de tiranic și dominator putea fi. Și asta mai ales cu femeile…
„Sentimentele lui Picasso faţă de ele oscilau între tandreţe maximă și ură violentă, calea de mijloc fiind dispreţul“, spune unul dintre biografii lui, Patrick O’Brian. Decodificate, aceste oscilaţii erau, de fapt, zbaterile lui interioare între dependenţa pe care a avut-o faţă de femeile importante din viaţa lui și dorinţa de a le subjuga total, pentru ca geniul lui creator să le absoarbă sufletul cu totul. Nu întâmplător, Dora Maar, una dintre aceste femei, spunea că atunci când Pablo Picasso își schimba partenera, tot restul vieţii sale se schimba, de la cercul de prieteni, casă și animalele de companie până la natura operelor sale de artă. Născut pe 25 octombrie 1881 în Malaga, Pablo a fost fiul Mariei Picasso și al lui Don Jose Ruiz, pictor și profesor de artă, care i-a pus pensula în mână de la o vârstă fragedă. Când fiul său avea 13 ani, Don Jose își dăduse deja seama că acesta îl depășea în talent, dar ura disciplina cursurilor formale de artă, la care nu s-a putut adapta niciodată.
Când familia s-a mutat în 1895 la Barcelona, l-au înscris la Școala de Arte de acolo, pe care a frecventat-o o vreme pentru ca, la 16 ani, să plece la Academia Regală San Fernando din Madrid, cea mai prestigioasă școală de artă din Spania. Dar nici acolo nu i-a plăcut, abandonând cursurile la scurtă vreme. Pablo voia altceva, iar în 1900 a plecat la Paris, încercând imposibilul: împărţea un apartament cu un poet pe nume Max Jacob, de la care învăţa franceza, iar împreună se zbăteau în foamete și frig, visând la afirmare. Noaptea, Picasso picta febril, iar de multe ori, își punea tablourile pe foc ca să se încălzească.
continuarea AICI
