La 9 iulie 1877, All England Croquet and Lawn Tennis Club inaugurează primul turneu de tenis de câmp la Wimbledon, la acea vreme, o suburbie din afara Londrei. 21 de amatori s-au prezentat pentru a concura în turneu la Individual Masculin, singurul eveniment din cadrul primului turneu de tenis de la Wimbledon. Câştigătorul urma să primească un trofeu în valoare de 25 de guinee.
Tenisul derivă dintr-un joc franţuzesc din secolul al XIII-lea, numit jeu de paume, din care s-a dezvoltat un joc de interior cu racheta şi mingea, ce era cunoscut ca tenis real sau „regal”. Tenisul real s-a transformat în tenis de câmp, care se juca afară, pe iarbă şi care a cunoscut o popularizare rapidă la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Primul campionat de tenis real
În 1868, a fost fondat All England Club, pe o pajişte din afara Londrei. Iniţial, clubul a fost întemeiat pentru a promova crochetul, un alt sport de câmp, însă popularitatea în creştere a tenisului a determinat ca acesta să fie introdus printre serviciile clubului. În 1877, All England Club a publicat un anunţ în revista săptămânală de sport „The Field”: „All England Croquet and Lawn Tennis Club, Wimbledon, propune să organizeze o întâlnire pe câmp deschisă tuturor amatorilor, Luni, 9 Iulie, şi în zilele următoare. Taxa de intrare, un pound, un shilling.”
All English Cluba cumpărat un trofeu de 25 de guinee şi a stabilit reguli formale pentru tenis: a hotărât că terenul urma să aibă 23,7m lungime şi 8,2m lăţime, a adaptat metoda de punctare a tenisului real în funcţie de modul de citire a ceasului (15,30, 40, joc), a stabilit că primul care va câştiga şase jocuri câştigă un set şi a permis serverului un fault. Aceste decizii, care erau în mare parte munca unui membru al clubului, Dr. Henry Jones, au intrat în corpul de reguli moderne ale jocului de tenis.
22 de bărbaţi s-au înscris în turneu, însă numai 21 au venit pe 9 iulie pentru prima zi de joc. Cei 11 supravieţuitori au fost reduşi la şase în ziua următoare, iar apoi la trei. Semifinalele au fost organizate pe 12 iulie, însă, apoi, turneul a fost suspendat pentru a lăsa liberă scena sportivă din Londra pentru meciul de crichet dintre Eton şi Harrow, care a avut loc vineri şi sâmbătă. Aşadar, finala a fost programată luni, 16 iulie, dar a fost amânat din cauza ploii, ceea ce avea să devină un eveniment obişnuit în cadrul turneelor de la Wimbledon. A fost reprogramat la 19 iulie, când 200 de spectatori au plătit un shilling pentru a-i vedea concurând pe William Marshall şi W. Spencer Gore. Finala, care a durat numai 48 de minute, tânărul Gore, în vârstă de 27 de ani, a dominat cu un joc cu voleu puternic, învingându-l pe Marshall cu 6-1, 6-2, 6-4. Totuşi, la cel de-al doilea turneu de la Wimbledon, din 1878, Gore a pierdut titlul când jocul său încâlcit a întâlnit o nouă lovitură dezvoltată de oponentul său, Frank Hadow: lobul.
Campionatul de la Wimbledon cucereşte lumea
În 1884, a fost introdus şi turneul de Individual Feminin la Wimbledon, ar Maud Watson a câştigat primul campionat. În acel an, campionatul naţional dublu masculin a fost organizat pentru prima dată la Wimbledon, după ce fusese ţinut în ultimii ani la Oxford. Probele de dublu mixt şi dublu feminin au fost inaugurate în 1913. La începutul anilor 1900, Wimbledon a trecut de la statutul de campionat naţional la cel mondial, iar în 1922, All England Lawn Tennis and Croquet Club s-a mutat pe un stadion mai mare pe Church Road. În anii 1950, mulţi jucători de tenis cunoscuţi au devenit profesionişti, în timp ce Wimbledon se străduia să rămână un turneu pentru amatori. Cu toate acestea, în 1968, Wimbledon a acceptat şi jucătorii profesionişti şi, rapid, şi-a recăpătat faima de cel mai mare turneu mondial de tenis.
Campionatul de la Wimbledon, singurul mare eveniment de tenis încă ţinut pe iarbă, este organizat anual la sfârşitul lunii iunie şi începutul lunii iulie.
