POMPIERII ÎN ACȚIUNE În ultimele 24 de ore, în județul Maramureș, pompierii au fost solicitați să intervină pentru lichidarea a nu mai puțin de 9 incendii, dintre care 7 au fost incendii de vegetație uscată.
Incendiile de vegetație uscată au avut loc în Sighetu Marmației (3), Baia Mare (2), Vișeu de Jos (1) și Remetea Chioarului (1).
În urma incendiilor, în total, au fost mistuite aproximativ două hectare de vegetație uscată.
De asemenea, pompierii băimăreni au fost solicitați să lichideze un incendiu izbucnit la un coș de fum în localitatea Tăuții Măgherăuș. În urma incendiului a ars funinginea din coșul de evacuare al fumului. Pompierii Secției Vișeu de Sus au parcurs 2 km pe jos pentru a ajunge la un incendiu izbucnit la un șopron din localitatea Poienile de Sub Munte. Flăcările au distrus 2 șoproane pe o suprafață de 47 și 30 de metri pătrați, o casă din lemn pe o suprafață de circa 63 de metri pătrați și un adăpost de animale pe o suprafață de circa 30 de metri pătrați.
Pompierii maramureșeni aduc la cunoștință cetățenilor faptul că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează contravenţional, în conformitate cu H.G.R. nr. 537 din 06.06.2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor cu amenzi cuprinse între 1.000 – 2.500 lei.
Informații furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș