AcasăEvenimentPompierii din Vişeu de Sus si Borşa au donat alimente pentru o...

Pompierii din Vişeu de Sus si Borşa au donat alimente pentru o cantina de ajutor social si o familie din Moisei

spot_img

DISTRIBUIȚI

În Vinerea Mare, pompierii de la Secţia Vişeu de Sus şi Garda nr.2 de Intervenţie Borşa s-au gândit şi la semenii lor nevoiaşi. Pompierii militari din Vişeu de Sus au pus mână de la mână şi au cumpărat alimente pe care le-au donat cantinei de ajutor social a Primăriei din localitate, a cărei activitate este coordonată de către pr. Mihai Chira, preotul paroh al Bisericii Ortodoxe “Sf. Nicolae” din oraş.

Cadrele Gărzii nr.2 de Intervenţie Borşa s-au gândit să facă sărbătorile de Paşte un pic mai frumoase pentru o familie nevoiaşă din comuna Moisei. Pompierii militari au dus pachete cu alimente şi dulciuri celor doi adulţi şi şase copii, din care cel mai mic are 4 ani, iar cel mai mare 16.

Practic, a fost o revedere, pentru că pompierii s-au întâlnit prima dată cu membrii familiei la un incendiu care le ameninţa casa, cu doar 4 zile mai înainte. Din fericire, acesta a fost stins rapid, iar oamenii au avut un acoperiş deasupra capului de sărbători.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA