Ieri, între orele 07.00 – 21.00, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au desfăşurat o acţiune pe raza de competenţă în scopul prevenirii accidentelor de circulaţie şi a reducerii victimizării participanţilor la trafic. Pentru abaterile constatate, ei au aplicat 112 sancţiuni contravenţionale, dintre care 50 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Valoarea amenzilor depăşeşte 17.000 lei.
Şi poliţiştii Formaţiunii Rutiere Cavnic, împreună cu reprezentanţi ai Registrului Auto Român Maramureş, au acţionat pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în trafic. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 2.500 de lei şi au fost retrase cinci certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.
Între orele 14.00 – 16.00, conducătorii auto care au circulat pe drumurile publice care tranzitează oraşul Ulmeni, au fost verificaţi de poliţişti sub aspectul respectării regimului legal de viteză. Opt dintre ei au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare totală de 1800 de lei, iar unul s-a ales cu permisul de conducere suspendat pentru depăşirea vitezei regulamentare.
Bănuiţi de furturi identificaţi de poliţiştii băimăreni
Patru minori din Baia Mare, cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani sunt cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea unui furt calificat şi a unei tentative la furt calificat. Aceştia sunt bănuiţi că în luna mai a.c. ar fi pătruns într-un garaj situat pe strada Victor Babeş din municipiu, iar din autoturismul aflat în interior şi care avea portierele neasigurate, au sustras suma de 1.000 de lei. Prejudiciul nu a fost recuperat. Tot în luna mai, aceştia sunt bănuiţi că au încercat să sustragă un moped din scara unui imobil situat pe strada Victoriei din municipiu. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor patru tineri.