AcasăEvenimentPoliţiştii maramureşeni vor fi la datorie în acest sfârşit de săptămână de...

Poliţiştii maramureşeni vor fi la datorie în acest sfârşit de săptămână de sărbătoare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul de Poliţie al judeţului Maramureş a luat măsuri suplimentare pentru ca cetăţenii să sărbătorească în siguranţă Adormirea Maicii Domnului şi zilele libere prilejuite de această sărbătoare. Astfel, în perioada 15-17 august a.c., peste 175 de poliţişti vor acţiona zilnic pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi a patrimoniului acestora. Din totalul poliţiştilor angrenaţi în  misiuni în această perioadă, 120 sunt de la ordine publică, 24 de la poliţia rutieră, 19 de la investigaţii criminale, restul fiind de la alte structuri.

53 de patrule de siguranţă publică, dintre care 14 pedestre şi 39 auto vor acţiona în această perioadă zilnic pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.

Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către lăcaşele de cult, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere. Astfel, efectivele de poliţie rutieră vor acţiona pe principalele artere de circulaţie şi vor utiliza, în medie zilnic, 22 mijloace auto dintre care 14 dotate cu aparatură radar.

Pentru ca sejurul să fie petrecut fără evenimente neplăcute, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vă recomandă să aveţi în vedere câteva măsuri de autoprotecţie:

          În eventualitatea în care plecaţi în minivacanţă şi pentru ca locuinţa dvs. să fie în siguranţă:

  • Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe  imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa; închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile

casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie; nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.

Pentru siguranţa autoturismului:

  • atunci când opriţi, fie şi doar pentru un scurt popas, nu lăsaţi cheile în contact şi asiguraţi-vă că aţi închis portierele şi geamurile; obiectele de valoare lăsate la vedere în maşină (genţi, poşete, telefoane mobile, laptop-uri, camere foto/video, pungi de cadouri) pot fi tentante pentru hoţi; nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante; parcaţi pe cât posibil în locuri special amenajate şi luminate; manifestaţi prudenţă atunci când vi se solicită ajutorul de către persoane necunoscute.

Pe perioada sejurului:

  • când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel; evitaţi taxiurile fără însemne de firma ori aparate de taxare; nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu îi lăsaţi să meargă singuri la cumpărături; banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului; dacă mergeţi la plajă sau la picnic, nu vă lăsaţi bunurile nesupravegheate; deplasaţi-vă în grup şi nu răspundeţi la provocări; evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate.
  • dacă hotărâţi să petreceţi minivacanţa în străinătate, interesaţi-vă din timp cu privire la legislaţia ţării respective, la procurarea adreselor, telefoanelor ambasadelor sau consulatelor ţării noastre din statele respective.

Pentru orice infracţiune la care sunteţi victimă sau martor, apelaţi numărul unic de urgenţă 112! Reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA