POLIȚIȘTII, LA ȘCOALĂ În dorinţa de a preveni fenomenul delicvenţei juvenile, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii însoţiţi de cei din Dragomireşti şi Săliştea de Sus s-au întâlnit ieri cu elevii unităţilor şcolare din cele două oraşe. De un real interes au fost subiectele legate de siguranţa în mediul online, consumul de droguri şi răspunderea penală a minorilor.
Azi copiii sunt solicitaţi să se ridice la standarde de exigenţă faţă de care familia şi şcoala manifestă atitudini diferite. De la greşeli grosolane şi intenţionate şi până la performanţe mai mult sau mai puţin autentice, viaţa unui copil este arătată cu degetul sau lăudată. Pentru a evita să devină victime şi pentru a conştientiza consecinţele unor fapte antisociale, poliţiştii au discutat ieri cu elevii vizitaţi despre situaţiile cu care aceştia se confruntă în mod constant, problemele care pot apărea atât la şcoală cât şi în afara mediului şcolar dar şi despre gestionarea lor şi soluţiile pe care le pot adopta.
Copiii au aflat că odată cu împlinirea vârstei de 14 ani devin răspunzători pentru ceea ce fac şi că încălcarea legislaţiei atrage după sine luarea unor măsuri chiar şi în cazul minorilor.
De asemenea, pentru că mediul virtual are un impact major asupra copiilor, poliţiştii au adus în discuţie riscurile la care aceştia se expun atunci când acceptă în lista lor de prieteni persoane pe care nu le cunosc şi mai mult, le transmit acestora fotografii pe care le solicită.
Interesul manifestat de elevi în privinţa drogurilor şi a substanţelor interzise a condus spre o altă discuţie, legată de acest domeniu. Le-au fost explicate consecinţele consumului de astfel de substanţe, atât în ceea ce priveşte efectele asupra stării lor de sănătate, cât şi răspunderea penală care derivă din acest gen de infracţiuni.
Informații furnizate de IPJ Maramureș