POLIȚIȘTII, LA DATORIE Activităţile de cercetare şi investigare efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Baia Mare au dus la soluţionarea a încă două furturi din locuinţă şi a furtului unei biciclete. Persoanele bănuite de comiterea lor, patru băimăreni cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, sunt cercetaţi de poliţişti pentru documentarea întregii activităţi infracţionale în cadrul dosarelor penale întocmite pe numele lor, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse măsuri legale.
Precizăm că în ultima perioadă poliţiştii au înregistrat un număr relativ mare de furturi din locuinţă. În ceea ce priveşte furturile comise prin escaladare şi forţare a geamurilor lăsate rabatate, din momentul în care persoana bănuită de comiterea lor a fost prinsă în flagrant şi arestată preventiv, nu au fost înregistrate alte fapte comise prin această metodă de operare.
Poliţiştii de investigaţii criminale monitorizează zilnic aceste fapte şi desfăşoară activităţi specifice în fiecare cauză, în scopul administrării probatoriului complet care să ducă la identificarea autorilor şi probarea activităţii infracţionale.
În cazul neplăcut în care vă întoarceti acasă şi constataţi că s-a comis un furt nu pătrundeţi în câmpul infracţional, nu atingeţi şi nu mişcaţi de la locul lor lucrurile din locuinţa! Sesizaţi de urgenţă poliţia!
Informații furnizate de IPJ Maramureș