Ieri, 12 septembrie a.c. poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au organizat o acţiune în zona gării CFR Baia Mare. Ei au acţionat între orele 08.00 – 14.00 pentru depistarea persoanelor urmărite şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zonă. Poliţiştii au legitimat mai multe persoane iar zece dintre ele au fost conduse la sediul poliţiei pentru identificare. Pe timpul desfăşurării acţiunii au fost constatate 11 contravenţii care au fost sancţionate cu amenzi în valoare de .1600 de lei. Şapte dintre acestea au fost aplicate unor persoane care apelau la mila publică în locuri publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 1.600 lei.