AcasăMARAMURESUL ISTORICPoliţiştii anchetează împrejurările în care două persoane şi-au pierdut viaţa

Poliţiştii anchetează împrejurările în care două persoane şi-au pierdut viaţa

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii investighează împrejurările în care doi bărbaţi de 67 şi 64 de ani, din Tarna Mare şi Tur, au decedat la acest sfârşit de săptămână. Cei doi erau internaţila Spitalul Judeţean Satu Mare, iar personalul medical a sesizat Poliţia pentru a ancheta aceste cazuri.

Bărbatul de 64 de ani, din Tur, a fost transportat cu ambulanţa la spital, sâmbătă seara, după ora 20.00, fiind găsit într-un şanţ cu apă din localitate. Bărbatul se afla în stare avansată de ebrietate şi hipotermie, iar înainte de miezul nopţii a decedat la secţia de terapie intensivă.

Poliţiştii de investigaţii criminale din Negreşti Oaş au preluat ancheta în acest caz, din primele cercetări rezultând că nu sunt suspiciuni de omor. Cauza exactă a morţii va fi stabilită însă numai în urma autopsiei efectuate de medicii legişti.

Şi un localnic de 67 de ani, din Tur a decedat la spital vineri dimineaţa, Poliţia fiind sesizată şi în acest caz. Bărbatul fusese internat în spital din 26 decembrie, când a căzut de la o înălţime de 1,5 metri, dintr-un fânar situat în spatele locuinţei sale. Nici în acest caz nu au rezultat suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni asupra victimei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA