Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului CĂLĂUZ ANTONICĂ NELU, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În data de 07 ianuarie 2016, în jurul orei 20.10, inculpatul Călăuz Antonică Nelu a aplicat o lovitură cu pumnul persoanei vătămate R.D.M., lucrător de poliţie ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 108 A, pe raza localităţii Gârdani, judeţul Maramureş. Persoanei vătămate i-au fost cauzate leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 9-10 zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Baia Mare.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
CITEȘTE AICI ȘTIREA PUBLICATĂ DE ACTUALMM.RO LA MOMENTUL COMITERII.