AcasăActualitateSocialPOLITIE - Tineri implicati in actiuni de furt si tentativa de furt

POLITIE – Tineri implicati in actiuni de furt si tentativa de furt

spot_img

DISTRIBUIȚI

Tentativă de furt dejucată la Baia Mare
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Baia Mare au fost sesizaţi ieri seară, la ora 19, 00 despre o tentativă de furt. Două persoane, prin escaladarea unui gard, au pătruns în curtea unui imobil situat pe strada Coltău, din municipiul Baia Mare moment în care aui fost observaţi de către vecini şi au reuşit să fugă. Nu foarte departe însă, patrula mixtă de siguranţă publică care s-a deplasat la faţa locului reuşind să-i reţină pe cei doi şi să-i identifice. Este vorba de Călin R., de 23 de ani şi Nicolae V., de 22 de ani, ambii din Baia Mare.Cercetările sunt continuate cu suspecţii în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt.

Furt de energie electrică la Şomcuta Mare
Poliţiştii oraşului Şomcuta Mare şi reprezentanţi din cadrul S.C.’’ELECTRICA’’S.A., s-au sesizat din oficiu cu privire la un furt de energie electrică. La un imobil de pe strada Mireşului, din oraşul Şomcuta Mare, cu ajutorul unei instalaţii electrice improvizate, proprietarul unei locuinţe s-a racordat ilegal, la reţeaua electrică, aparţinând S.C.’’ELECTRICA’’S.A. SDD Baia Mare. Faţă de Ovidiu P., de 34 de ani, proprietarul casei, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de energie electrică.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA