În perioada Sărbătorii Crăciunului şi Anului Nou, pentru ca zilele de sărbătoare să fie petrecute în condiţii de siguranţă, aproximativ 300 de poliţişti au acţionat pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care puteau afecta liniştea cetăţenilor şi au intervenit cu operativitate de fiecare dată când au fost sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
În urma măsurilor preventive şi operative întreprinse, anul acesta, în perioada sărbătorilor de iarnă, s-au înregistrat mai puţine fapte penale comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Poliţiştii de la structurile de ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi, substanţe periculoase au fost la datorie, astfel că, s-au comis cu 11% mai puţine fapte cu violenţă, cu 18 % mai puţine furturi şi cu 12% mai puţine fapte de natură judiciară.
Poliţiştii rutieri care au acţionat pe principalele artere de circulaţie din judeţ, în scopul prevenirii producerii de accidente şi combaterii cauzelor generatoare de astfel de evenimente, au constatat în această perioadă 57 infracţiuni la regimul circulaţiei, cu 29 mai multe decât anul trecut şi au reţinut în vederea suspendării 79 permise de conducere.
Poliţiştii desfăşoară în continuare activităţi preventive şi operative astfel încât cetăţenii să fie în siguranţă şi cu ocazia sărbătoririi Botezului Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a sărbătorilor de iarnă de rit vechi.
Sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 154.000 de lei
În perioada 31.12.2013 – 05.01.2014, poliţiştii maramureşeni care au acţionat pentru prevenirea producerii de evenimente nedorite, au constatat 41 de infracţiuni dintre care 8 în flagrant. Din totalul infracţiunilor, 20 au fost de natură judiciară, 13 la regimul circulaţiei pe drumurile publice, 3 la regimul silvic, una de natură economică iar restul de altă natură. De asemenea, în acelaşi interval de timp, poliţiştii au constatat 775 de contravenţii (195la Legea61/1991, 565la OUG195/2002 iar restul la alte acte normative) ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de aproximativ 154.000 de lei şi au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de 14.450 lei.