
În acest context, PNL consideră oportună prezentarea unora dintre cele mai importante acțiuni desfășurate de domnul Silaghi în perioada mandatului său în funtea Ministerului Transporturilor:
1. Inițierea negocierilor cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politica regională, privind deblocarea POS Transport și a discuțiilor referitoare la această temă în cadrul Acordului cu FMI;
2. Rezilierea Contractului pentru tronsonul Nădlac-Arad pentru suspiciuni de fraudă confirmate, ceea ce a dus la deblocarea discuțiilor cu Comisia Europeană;
3. Demararea și finalizarea procesului de selecție pentru mai multe companii aflate sub autoritatea MTI, în cadrul proiectului ”Recrutare Management Privat”;
4. Acordurile încheiate cu Guvernul Bulgariei în vederea finalizării Podului Calafat-Vidin și a Strategiei Dunării;
5. Obținerea de către CFR Infrastructură a împrumutului de 175 de milioane de euro de la BERD;
6. Finalizarea mai multor tronsoane de autostradă: Autostrada Soarelui (tronsoanele Cernavodă – Medgidia și Medgidia – Constanța), Autostrada A3 (tronsonul București-Ploiești);
7. Finalizarea Protocolului de cooperare între MTI și Ministerul Lucrărilor Publice și Transporturilor din Spania în domeniul transporturilor și infrastructurii de transport (30 octombrie 2012), urmată de vizita de astăzi a premierului Victor Ponta în Spania;
8. Asigurarea condițiilor de transparență pentru proiectele lansate de MTI;
9. Șoselele de centură, din cadrul proiectului ”Marea Neagră”, în baza acordului cu Turcia;
10. Începerea procesului de privatizare a CFR Marfă, care a fost blocat de CSAT.