De luni, 06.02.2012, I.S.U. Maramureş se desparte de plt.adj.şef (r) Carmen Bertalan, asistent coordonator S.M.U.R.D. în judeţul nostru. Doamna Bertalan îşi va continua cariera ca asistent medical, după aproape 5 ani de muncă susţinută şi succese remarcabile obţinute împreună cu personalul I.S.U.
Carmen Bertalan a intrat în rândul specialiştilor I.S.U. Maramureş în anul 2007. Doamna Bertalan a avut o contribuţie esenţială la înfiinţarea şi operaţionalizarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Maramureş.
C.V.-ul plt.adj.şef(r) Carmen Bertalan vorbeşte de la sine: cu o vechime de 21 de ani ca asistent medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, din care 10 ani la secţia de neurochirurgie, doamna Bertalan este unul dintre cei mai experimentaţi asistenţi medicali din judeţ. În 2009, ea a urmat un curs de formatori S.M.U.R.D. la centrul de formare formatori din Târgu Mureş.
Chiar în perioada premergătoare înfiinţării S.M.U.R.D. Maramureş, Carmen Bertalan a fost remarcată de căte domnul subsecretar de stat dr. Raed Arafat, pentru calităţile profesionale, de organizator şi interesul deosebit faţă de acest serviciu. Plt.adj.şef(r) Carmen Bertalan a participat la înfiinţarea şi operaţionalizarea celor şase staţii S.M.U.R.D. din judeţ, precum şi la pregătirea celor peste 100 de pompieri paramedici, care au urmat cursurile de acordare a primului ajutor de bază în centrele S.M.U.R.D. de formare specializate.
În semn de respect faţă de realizările din cei aproape 5 ani de activitate în cadrul I.S.U. Maramureş, comanda inspectoratului i-a acordat plt.adj.şef(r) Carmen Bertalan o diplomă de merit. Din data de 06.02.2012, funcţia de asistent coordonator S.M.U.R.D. Maramureş va fi ocupată temporar de plt.maj. Gelu Pop.