PLĂNUISE TOTUL ÎNAINTE Dl. Vlentin este un bărbat în vârstă de 70 de ani, falnic precum un brad din Munţii Gilăului. Aflat joi, 15 iunie, pe o banchetă din sala de aşteptare a I.M.L. Cluj, fostul instalator de la Uzina de Apă din comună mă priveşte direct în ochi şi-mi povesteşte motivul pentru care s-a prezentat la instituţia medicală:
„Am încasat de la vecinul din spatele casei mele o lovitură de bâtă care-mi viza capul. Am reuşit să i-o parez, şi am avut norocul că purtam mănuşi în mâini şi astfel am atenuat puţin lovitura. Dacă-mi nimerea capul, acum aş fi fost la reanimare sau în sicriu. Acum, mâna mi-e ruptă, probabil, dar măcar sunt mulţumit că am scăpat cu viaţă”.
Şi, dintr-o vorbă în alta, faptul – banal, care nu ar prezenta vreun interes în mod special – alunecăm într-o poveste psihologică, de „thriller de ţară”, cu intrigă elaborată şi dese plonjări în întâmplări petrecute într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Îşi începe bărbatul confesiunea: „Insul ăsta, Dorel a Piţării – după numele de ciufală – seamănă leit cu taică-său, un om tare rău. Atât de rău încât până şi la înmormântarea lui a plouat cu găleata, a tunat şi fulgerat în jurul curţii unde avea loc slujba de îngropăciune. Astfel, toată lumea aflată acolo s-a adăpostit pe unde a putut. Aşa-i şi ăsta, la fel de recalcitrant ca taică-său Pe vecinul din faţă îl „agaţă” când îl prinde – pentru un gard împrejmuitor – şi omul a depus deja numeroase plângeri împotriva lui la poliţie. Îl urăşte chiar dacă vecinul a făcut pe banii lui gardul dintre ei, care l-a costat 5.000 de lei, fără să-i ceară un leu. Într-o zi a încercat să-l lovească în cap şi cu o lopată, dar omul a scăpat ca prin minune, prin fugă- lucru care,însă, nu s-a întâmplat ieri cu mine.” Povesteşte că se apucase de curăţarea buruienilor şi a urzicilor din spatele casei sale, pe suprafaţa de un metru ce le separă gospădăriile şi, brusc, s-a trezit la gard cu „Dorel a Piţării”,care l-a interpelat răstit: „Ce cauţi pe proprietatea mea”? Şi i-a amintit că trebuia demult să-şi scoată o scândură de la gard, ca să şi poată tencui la rândul său stâlpul. Apoi, fără să mai adauge ceva, l-a atacat cu o bâtă lungă de un metru şi groasă de câţiva centimetri. Adaugă dl. Valentin: „Lovitura care mi-a dat-o era îndreptată direct spre cap, să mă omoare, însă i-am parat-o cu mâna înmănuşată, în care aveam secera mică. Atât de tare m-a lovit încât cred că mi-a şi rupt-o, că n-o mai simt, dar bâta lui mi-a sfâşiat mănuşa şi m-a umplut de sânge. Din fericire n-am avut coasa la îndemână, că mi-aş fi făcut mare păcat şi-l spintecam. M-a scos Dumnezeu de la o tragedie.
Citește continuarea articolului, AICI.
Sursă foto.
