Românii vor avea în acest an 12 zile libere, cele mai multe în timpul săptămânii. Codul Muncii prevede 12 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României.
Primele zile libere din 2014 sunt 1 şi 2 ianuarie (miercuri şi joi), urmate de cele acordate de Paşte, respectiv 20 şi 21 aprilie (duminică şi luni). În 2014, Ziua Internaţională a Muncii – 1 mai, va fi într-o zi de joi, însă, după modelul anilor anteriori, nu ar fi exclus ca Guvernul să declare şi ziua de vineri ca fiind liberă. Rusaliile vor fi sărbătorite în zilele de 8 şi 9 iunie (duminică şi luni), iar Adormirea Maicii Domnului pe 15 august, într-o zi de vineri.
Angajaţii vor „pierde” una dintre zilele libere, pentru că Sfântul Andrei, sărbătorit în 30 noiembrie, va fi într-o zi de duminică. În schimb, ultima lună a anului 2014 va veni cu trei zile libere, pentru că atât Ziua Naţională a României (1 decembrie), cât şi primele două zile ale Crăciunului (25 şi 26 decembrie) vor fi în timpul săptămânii, respectiv luni, joi şi vineri.
Astfel, 9 dintre cele 12 zile libere legale din 2014, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, sunt în timpul săptămânii, celelalte trei fiind zile de weekend.
Ce prevede Codul Muncii
Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.
De asemenea, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale, trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, ei trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.