AcasăActualitateSocialPICHET DE PROTEST - Angajatii Postei Romane din Maramures protesteaza maine in...

PICHET DE PROTEST – Angajatii Postei Romane din Maramures protesteaza maine in fata Prefecturii!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sindicatul Lucratorilor Postali din Romania – Filiala Maramures organizeaza joi 28 februarie 2013 un pichet de protest care se va desfasura in fata Prefecturii Maramures intre orele 8,30 – 10,00.
La aceasta actiune vor participa 100 de salariati din cadrul subunitatilor postale din judetul Maramures.

De ce continuam actiunile de protest ?

Pentru ca administratia Postei Romane in continuare incalca drepturile salariatilor, continua proiectia procesului de restructurarea fara a tine cont de propunerile transmise din teritoriu si nu in ultimul rand continua procesul de privatizare fara a face cunoscute opiniei publice precum si salariatilor Postei Romane care vor fi efectele privatizarii Companiei atat pentru beneficiarii de servicii postale cat si pentru salariati.

Unde sunt incalcate drepturile salariatilor ?

– din a doua jumatate a anului trecut nu au mai fost angajati inlocuitori pentru concediile de odihna, fapt ce a determinat ca o mare parte din salariatii din mediul rural sa nu poata sa-si efectueze concediul de odihna decat scriptic, faptic probabil nu il vor mai efectua niciodata;
– agentii postali care s-au inlocuit intre ei pe perioada concediilor de odihna nu au beneficiat de sporul prevazut in CCM pentru acesta activitate;
– nu se platesc orele suplimentare pentru salariatii (conducatori auto) din locurile de munca cu deficit de personal decat dupa sesizarile sindicatelor adresate Comisiei Paritare insa intrunirea comisiei se face dupa bunul plac al administratiei, prevederile CCM si in acest sens, pentru conducere, sunt optionale;
– din luna iunie 2012 si pana in prezent, testarea salariatilor si mai apoi emiterea deciziilor de acordare a claselor de salarizare conform CCM se face numai dupa interventii scrise ale SLPR catre CNPR;
– acordarea echipamentelor de lucru si a materialelor igienico sanitare este pentru salariati o amintire;
– de cel putin patru ani sistematic salariatii cumpara din bani propri consumabile pentru activitatea desfasurata aproape in fiecare loc de munca al CNPR, in acest an insa se pare ca este cea mai acuta situatie, pentru ca zilnic se intampla ca cel putin 2 – 3 subunitati postale dintr-un OJP sa aiba astfel de probleme;
– normarea personalului din cadrul subunitatilor CNPR, efectuata in toamna anului 2012 si analizata in cursul acestei luni, nu tine cont de nici o regula convenita prin CCM, ba mai mult ceea ce odata era o lucrare care se facea cu o atentie si o acuratete deosebita acum a devenit un soi de targuiala intre ”o doamna din cadrul CNPR care anul trecut facea restructurarea in statia de metrou” si cativa salariati din cadrul dispersiilor CNPR si OJP, salariati speriati pentru tot ceeea ce li se intampla in ultima perioada. Daca pana anul trecut datele de trafic erau cifre clare, culese din documente de lucru centralizate si verificate atat la nivel de OJP cat si la DRP, de aceasta data nu s-a tinut cont de normele negociate in ani de zile cu sindicatele, nu s-a tinut cont de munca subunitatilor postale din lunile normate ci doar de starea de oboseala a sefei de brigada din noptile de februarie. Rezultatul un excedent de personal dublu fata de normarea 2011, rezultat care va fi sigur contestabil tinand con de modul in care s-a desfasurat aceasta actiune ;
– din aceasta incalcare a CCM, anul 2013 cu restructurarea si mai apoi privatizarea CNPR va aduce multe alte probleme salariatilor dar si beneficiarilor de servicii postale.

De ce sunt nemultumiti salariatii de restructurarea retelei postale ?

– pentru ca perceptia acestora este ca actuala conducere vrea cu orice pret sa scoata Posta Romana din piata serviciilor postale;
– desfiintand oficii postale in mediul urban si ghisee postale in mediul rural pe principiile rentabilitatii acestora (principii stabilite in birourile CNPR) si a numarului minim de subunitati raportat la numarul de locuitori, va face loc concurentei care oricum si pana in prezent a activat in piata serviciilor postale fara a tine cont de lege si “ poate cu acordul nescris” al politicienilor care au condus CNPR, ANCOM si MCSI in ultimii 10 ani;
– de ce se mai irosesc energii si timp de lucru care ar putea fi folosit in incheiere de contracte de venituri ale CNPR, pentru a face la nivelul judetelor propuneri de restructurare daca toate aceste propuneri sunt intoarse de la CNPR in vederea incadrarii in principiile stabilite la acest nivel? Sa fie oare lipsa de raspundere a celor din centralul Companiei?;
– i-a intebat cineva pe beneficiarii de srvicii postale din mediul rural daca vor fi multumiti cu subunitatile postale deschise doar 2 ore pe zi?, i-a intrebat cineva pe acestia daca sunt dispusi sa parcurga zilnic cativa km pentru a ajunge la o subunitate postala?, s-a intrebat cineva ce se va intampla in localitatile in care salariatii postali vor prefera sa plece in somaj decat sa accepte o astfel de reorganizare?, s-a intrebat cineva daca vom gasi in piata municii oameni dispusi pe salariile oferite de CNPR sa ii inlocuiasca pe cei care vor pleca din sistem?, s-a intrebat cineva cum vor fi instruiti si mai ales de catre cine, noii salariatii din mediul rural?;
– poate reducerea cheltuielilor aplicand aceasta masura s-a cuantificat in marea lucrare intocmite pentru 8 luni din anul 2012, dar pierderea de venituri ca urmare a acestei masuri a cuantificat cineva?
– desfiintand subunitatile postale din mediul urban si rural, fara a tehnologiza activitatea din subunitatile ramase, nu va aduce nimic bun nici in conditiile de munca si activitate a salariatilor, dar nici in calitatea serviciilor pentru a ne putea recastiga piata;
– nu credem ca a aplica un standard minim de subunitati raportat la numarul de locuitori este solutia cea mai viabila in acest moment pentru Posta Romana. Si daca ne-am asuma Prioectul de Restructurare ROLLAND BERGER pana la adoptarea unor astfel de masuri ar trebui sa facem mai multi pasi in dezvoltare/ tehnologizare iar masuri de genul celor proiecate de actuala conducere ar trebui implementate treptat si numai dupa o analiza verificabila a efectelor acestora.

De ce sunt salariatii nemultumiti de modul in care se face privatizarea CNPR?

– pentru ca nu au exemple de state din UE care sa isi fi privatizat operatorul national si care sa fi condus la o multumire generala beneficiari de servicii/ salariati;
– pentru ca incercarile timide de privatizare din state mult mai solide ca Romania nu au fost finalizate;
– pentru ca vecinii nostrii pot sa ofere prin Compania Statului servicii de o calitate superioara concurentei cu un numar de salariati egal cu al nostru la o populatie mult mai mica si in acelasi timp sa nu aiba pierderi;
– pentru ca privatizarile din Romania ultimilor ani nu a adus nimic bun pentru beneficiarii de servicii ale companiilor privatizate iar mare majoritate a salariatilor acestor companii au devenit someri, cei care au ramas angajati fiind exploatati pana la epuizare de noul proprietar;
– pentru ca am vrea ca dupa multi ani in care guvernele care au numit conducatori politici la CNPR sa isi asume toate neregulile financiare ale acestora, nereguli care au adus compania in starea de azi, sa ne arate ca pot gestiona corect aceasta companie si sa o faca din nou competitiva, dar nu numai prin sacrificii facute de salariati ci deopotriva si a celor care azi guverneaza tara si implicit conduc CNPR;
– pentru ca balbaiala cu privire la cat privatizam ( 2011 – 2012 – 20% ; 2013 – 51%) aduce un semn de intrebare cu privire la acest proces;
– pentru ca si salariatii din Posta Romana ca si multi cetateni din acesta tara s-au saturat sa vada experimente nereusite pe vietile si familiile lor.

La toate cele de mai sus salariatii Postei Romane adauga nemultumirea legata de faptul ca inca o Conducere numita politic incalca sitematic drepturile salariatilor covenite chiar de ei cu sindicatele, si aici le aducem aminte de Acordul incheiat la MCSI intre DG al CNPR si reprezentantii SLPR, acord prin care administratia s-a angajat sa nu declanseze nici o procedura de concediere colectiva si nici o masura cu caracter unilateral care sa aiba ca efect reduceri ale veniturilor salariatilor pana dupa data de 30 06 2013, dar imediat dupa 1 ianuarie a anuntat desfiintarea unui numar de OPRM – uri si intrarea in procedura de disponibilizare a salariatilor din aceste subunitati.

Pot oare salariatii din Posta Romana sa aiba incredere in cuvantul actualilor conducatori ai CNPR?

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA