În perioada 06 – 09 iunie a.c. poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi, substanţe periculoase şi criminalişti au acţionat conform competenţelor pentru prevenirea producerii de evenimente negative şi menţinerea unui climat de siguranţă publică.
Ei au constatat 41 de infracţiuni şi au identificat 15 persoane bănuite de comiterea de fapte penale dintre care patru au fost arestate şi una reţinută. Poliţiştii au constatat 802 contravenţii dintre care 655 la regimul circulaţiei pe drumurile publice. 208 conducători auto au fost depistaţi de poliţişti conducând autovehicule pe drumurile publice cu viteză peste limita legală. Abaterile contravenţionale au fost sancţionate cu amenzi de aproximativ 142000 lei. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 24 permise de conducere, au retras 15 certificate de înmatriculare şi au ridicat în vederea confiscării ţigări în valoare de aproape 17.000 lei.
Exemple
La data de 06 iunie a.c., ofiţerii de investigare a fraudelor împreună cu poliţişti de ordine publică băimăreni şi de la Serviciul de Acţiuni Speciale, au acţionat pentru depistarea actelor de contrabandă, trafic şi comerţ ilicit cu ţigarete de provenienţă ucraineană. Ei au verificat nouă agenţi economici şi pentru neregulile constatate au aplicat sancţiuni contravenţionale de 1.000 de lei. Poliţiştii au verificat un autoturism ce era parcat pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Baia Mare şi au găsit şi ridicat în vederea confiscării 218 pachete cu ţigări netimbrate în România.
Sâmbătă, la ora 19.50, poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism ce se deplasa pe raza localităţii Petrova. În încercarea de a se sustrage controlului, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea iar poliţiştii au pornit în urmărirea lui. După aproximativ un kilometru autoturismul a fost găsit abandonat între localităţile Petrova şi Leordina. Poliţiştii l-au prins şi imobilizat pe conducătorul auto, un tânăr de 27 de ani din Bistra. În urma controlului efectuat în autoturism au fost găsite trei colete de culoare neagră, în interiorul cărora se aflau 1.476 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.
Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, autoturismul a fost indisponibilizat iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Cu scuterul fara permis
La data de 09.06.2014, orele 10.30, lucrătorii Secției 1 Poliție Rurală Valea Vinului s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul M. Vlad, în vârstă de 23 ani, domiciliat în municipiul Baia Mare, a condus un moped pe DJ 193 în localitatea Valea Vinului, fără a deţine permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul. Susnumitului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.