La finalul anului trecut, 56,5% dintre şomerii României aveau peste 40 de ani, iar dintre aceştia, mai bine de jumătate sunt trecuţi de 50 de ani, angajatorii fiind reticenţi în angajarea lor pe motiv că învaţă mai greu lucruri noi, se mişcă mai încet şi au mai multe pretenţii, arată datele unui studiu publicat, luni, de Coaliţia anti-discriminare.
Piaţa forţei de muncă din România nu acordă prea multe şanse persoanelor trecute de prima tinereţe, care se confruntă cu şomajul într-o perioadă în care s-ar aştepta ca valoarea, experienţa şi priceperea deprinsă de-a lungul anilor să le fie răsplătite. Statisticile arată că peste jumătate din şomerii României sunt trecuţi de 40 de ani.
„Societatea funcţionează pe bază de stereotipuri şi prejudecăţi. Ar fi mult prea simplu, însă, să fie doar atât. Societatea discriminează, nedreptăţeşte, pune la zid fără drept de apel. Pe de o parte se consideră că o persoană este aptă de muncă până la 65 de ani, vârsta de pensionare pentru bărbaţi în România şi în majoritatea statelor europene, iar pe de altă parte, atunci când se fac angajări, companiile resping candidaţii peste 40-50 de ani fără a le mai testa calităţile”, se arată în comunicatul Coaliţiei anti-discriminare.
„Ascunzându-se în spatele unor cuvinte precum lipsa de entuziasm, dexteritate sau rapiditate, angajatorul dă voit cu piciorul unei persoane experimentate, loiale şi chibzuite”, mai spun autorii studiului.
Specialiştii spun că, în condiţiile în care găsirea unui loc de muncă nou este un demers laborios pentru oricine, acesta devine cu atât mai dificil pentru cei ai căror competitori sunt cu 15-20 de ani mai tineri, mulţi angajatori privind vârsta mai înaintată ca pe un punct slab.
Tocmai de aceea, cei aflaţi la vârsta a doua se confruntă cu situaţii discriminatorii reale legate de serviciu – sunt forţati să se pensioneze mai devreme, le este refuzată formarea profesională pe motiv că nu reprezintă o investiţie pe termen lung sau nu mai sunt reangajaţi dacă rămân fără locul de muncă.
Statisticile Naţiunilor Unite estimează că vârsta medie a populaţiei României va ajunge la 49 de ani în anul 2050, de la 40 de ani în anul 2015. În mai puţin de 10 decenii, mai mult de o treime din populaţia Europei va avea peste 60 de ani şi un sfert va depăşi vârsta de 65 de ani.
Legislaţia românească interzice discriminarea pe criterul vârstă în domeniul muncii. Coaliţia anti-discriminare oferă consiliere juridică online în mod gratuit tuturor celor discriminaţi şi încurajează sesizarea online a cazurilor de discriminare pe site-ul său.
Discriminarea se plăteşte cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică sau cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă vizează un grup de persoane sau o comunitate, potrivit legislaţiei în vigoare.