La sfîrşitul lunii aprilie 2014 erau înscrişi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş 7.456 şomeri, din care 3.218 sunt femei, rata şomajului înregistrând o valoare de 3,54 %. Faţă de luna martie 2014, numărul şomerilor înregistraţi a înregistrat o scădere cu 662 persoane astfel încât rata şomajului a scăzut cu 0,32 puncte procentuale.
În profil teritorial, pe zone, situaţia se prezintă astfel: Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Baia Mare – 3.818 şomeri, Punctul de lucru Sighetu Marmaţiei – 1.075 şomeri, Punctul de lucru Borşa – 735 şomeri, Punctul de lucru Vişeu de Sus 1.085 şomeri, Punctul de lucru Târgu Lăpuş – 743 şomeri. De asemenea din totalul şomerilor înregistraţi, 2.246 sunt beneficiari de îndemnizaţie de şomaj şi 5.210 sunt şomeri neîndemnizaţi.
Din punctul de vedere al repartizării pe categorii socio-profesionale, 5.262 persoane sunt cu studii primare, gimnaziale şi profesionale, 1.625 persoane sunt cu studii liceale şi postliceale iar 557 au studii superioare. Din totalul şomerilor înregistraţi la finele lunii aprilie 2014, 333 sunt absolvenţi ai promoţiei 2013. Din totalul proaspeţilor absolvenţi înregistraţi, 163 beneficiază de îndemnizaţie de şomaj.
Din punctul de vedere al grupelor de vârstă în luna aprilie 2014 persoanele cu vârsta cuprinsă între 40-49 de ani sunt pe primul loc în număr număr de 2.028 şomeri, urmaţi de 1.667 şomeri cu vărsta între 30-39 ani ani, pe locul trei sunt şomerii tineri, sub 25 de ani, în număr de 1.154, 958 şomeri cu vârsta peste 55 de ani, 872 şomeri cu vârsta între 50- 55 de ani, şi 777 şomeri cu vârsta cuprinsă între 25 – 29 de ani.
De asemenea din punct de vedere al mediului de provenienţă, 3.577 şomeri aparţin mediului urban în timp ce 3.879 provin din mediul rural.
În cursul lunii aprilie 2014, un număr de 472 persoane au fost încadrate în muncă prin măsurile active de implementate de agenţie, din care 394 şomeri s-au angajat ca urmare a acordării serviciilor de mediere a muncii realizate de agenţiile locale din cadrul A.J.O.F.M. Maramureş şi 78 de şomeri s-au încadrat ca urmare a acordării serviciilor de informare şi consiliere .
Din totalul şomerilor încadraţi în luna aprilie 2014, 67 de şomeri cu vârsta peste 45 de ani au fost încadraţi în muncă prin subvenţionarea locului de muncă, 27 de absolvenţi au fost încadraţi prin subvenţionarea locului de muncă. De asemenea 36 de şomeri au beneficiat de alocaţii pentru că s-au încadrat în muncă înainte de expirarea şomajului, 19 de absolvenţi au beneficiat de primă de încadrare, 11 persoane au fost încadrate ca urmare a încheierii de contracte de solidaritate si 25 de someri s-au incadrat ca urmare a absolvirii cursurilor de formare profesională.