Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Sighetu Marmaţiei au descoperit într-un imobil aflat în construcţie, din apropierea frontierei de stat 54 de colete ce conţineau ţigări.
Vineri, 04 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmaţiei, au observat într-un imobil aflat în construcţie, din apropierea frontierei de stat mai multe colete voluminoase. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, ocazie cu care s-a constatat că este vorba de 54 de colete cu ţigări de provenienţă ucraineană şi F. Rusă, pe care proprietarul imobilului le-a predat lucrătorilor noştri.
Ţigările au fost duse la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 33.626 pachete cu ţigări de diferite mărci, de provenienţă ucraineană şi Federatia Rusă, în valoare de 299.000 lei. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.