AcasăMARAMURESUL ISTORICPeste 16.000 pachete cu țigări de contrabanda, transportate cu căruța (VIDEO)

Peste 16.000 pachete cu țigări de contrabanda, transportate cu căruța (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au descoperit și ridicat în vederea confiscării 16.400 pachete țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 144.000 de lei.

În data de 14 iunie a.c., în jurul orei 17.00, o patrulă a poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Tarna Mare, jud. Satu Mare a observat o persoană care se deplasa cu un atelaj hipo de la frontiera de stat către interior, pe raza localității Comlăușa, care ulterior a intrat în curtea unui imobil aflat în construcție.

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a efectuat, cu acordul proprietarului imobilului, un control asupra atelajului hipo aflat in curtea acestuia, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse sub iarbă cosita, mai multe colete cu țigări.
Totodată, conducătorul atelajului, cetățean român cu domiciliul pe raza județului Satu Mare,  a fost reținut de către polițiștii de frontieră.
În urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 16.400 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de 144.000 lei.
În cauză se efectuează cercetări de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și complicitate la contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA