Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au organizat ieri, 26 martie, o acţiune pentru identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi comerciale ilicite.
În cadrul acţiunii organizate pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor ilicite care se comit în domeniul evaziunii fiscale, precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au verificat opt societăţi comerciale, 10 persoane fizice şi două mijloace de transport. În urma verificărilor efectuate s-a constatat o infracţiune la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe şi opt sancţiuni la legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat amenzi în valoare de 1000 de lei şi au confiscat băuturi alcoolice în valoare de 550 de lei. De asemenea, în cadrul acţiunii, poliţiştii au pus în executare două ordonanţe de instituire a măsurii sechestrului asigurator până la concurenţa sumei de 181.885 de lei Poliţiştii continuă cercetările.