ÎN PERIOADA 17- 18 FEBRUARIE În acest sfârșit de săptămână, Primăria oraşului Borşa organizează „Serbările Zăpezii”. Evenimentul va avea loc la pârtia din Pasul Prislop Borşa. Organizatorii preconizează participarea unui public numeros întrucât pe parcursul celor două zile de sărbătoare, sunt organizate diverse activităţi.
Jandarmii maramureşeni, împreună cu cadre ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi ale altor structuri din Ministerul Afacerilor Interne, vor colabora în scopul respectării legalităţii, prevenirii şi descurajării unor acţiuni menite să tulbure ordinea şi liniştea publică sau a unor manifestări de violenţă pe timpul acestei sărbători.
Pentru a nu deveni victime sigure şi evitarea evenimentelor nedorite respectiv a oricăror situaţii de natură să tulbure ordinea publică, recomandăm respectarea următoarele reguli elementare:
- Nu expuneţi la vedere obiecte de valoare ( bijuterii, telefoane mobile, portofele, etc.) şi evitaţi să purtaţi acestea din urmă în buzunarele exterioare;
- Aveţi în atenţie şi verificaţi genţile, poşetele, borsetele aflate asupra dumneavoastră, evitaţi pe cât posibil locurile supraaglomerate, ştiind ca acestea reprezintă „raiul” hoţilor de buzunare şi nu numai;
- Supravegheaţi permanent copiii care vă însoţesc, iar în cazul în care îi pierdeţi în mulţime, adresaţi-vă imediat forţelor de ordine, prezentând semnalmentele lor pentru a putea fi identificaţi;
- Evitaţi disputele sau altercaţiile verbale ori fizice cu diverse persoane;
- În cazul în care sunteţi martorii săvârşirii unor fapte antisociale, observaţi persoane sau activităţi suspecte, să solicitaţi ajutorul echipajelor de jandarmi aflate în apropiere, sau să apelaţi numărul unic pentru urgenţe „112”;
- Respectaţi indicaţiile jandarmilor, nu treceţi prin zonele interzise, nu forţaţi şi nu vă urcaţi pe gardurile de protecţie, nu aruncaţi cu obiecte pe scenă;
- Comunicaţi orice problema apărută forţelor de ordine aflate în zonă sau luaţi legătura cu acestea.
Pe timpul desfăşurării evenimentelor, jandarmii maramureşeni vor urmări prevenirea faptelor de natură contravenţională şi penală, asigurarea unui climat optim şi sigur de ordine şi linişte publică, respectiv informarea cetăţenilor cu privire la respectarea normelor de convieţuire socială şi consecinţele care decurg din încălcarea prevederilor legale.
Informații furnizate de către Cpt. Radu Vasile Nicolae, Purtător de cuvânt al I.J.J. Maramureş
Credit foto: Gazeta de Maramureș