PERCHEZIŢII Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Maramureș și procurorii DIICOT au descoperit trei culturi de cannabis, în municipiile Baia Mare, Satu Mare şi în Groşi.
PERCHEZIŢII Aproape 7 kilograme de muguri și frunze de cannabis au fost ridicate în urma perchezițiilor.
Marți, 11 octombrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș au efectuat trei percheziții la locuințele lui Bogdan Adrian Mereuţi, 34 de ani, din Baia Mare, bănuit de cultivarea ilicită de droguri de risc.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite două culturi indoor şi una outdoor de plante de cannabis și au fost ridicate aproximativ 7 kg de muguri şi frunze de cannabis.
Precum şi 32 de răsaduri de plante de cannabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, o instalație de iluminare a plantelor, un calculator şi 2.000 de lei.
Polițiștii au stabilit că, în perioada 2012-2016, bărbatul ar fi cultivat plante de cannabis atât în apartamentul din municipiul Satu Mare, cât şi pe terenul împădurit de pe raza localității Groşi.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Tribunalului Maramureş, cu propunere de arestare preventivă.