PERCHEZIŢII ÎNTR-UN DOSAR DE ÎNŞELĂCIUNE Polițiștii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti fac, miercuri, 24 mai 2017, percheziții în municipiul București, Ilfov și Giurgiu. Anchetatorii pun în aplicare cinci mandate de percheziție în locuințele mai multor suspecți care ar fi comis infracțiuni de înșelăciune.
Descinderile au loc sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, notează Mediafax.
„Din datele şi probele administrate în cauză în perioada noiembrie 2016 – mai 2017, rezultă presupunerea rezonabilă că cinci bănuiţi, dintre care doi încarceraţi, au apelat telefonic mai multe persoane şi, sub pretextul că sunt reprezentanţi ai unor organe judiciare, au solicitat şi ulterior primit diverse sume de bani”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Ce metodă de înșelăciune aplicau suspecții
Indivizii susțineau că au nevoie să verifice bancnotele pentru c-ar exista suspiciuni că banii ar fi falsificați. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul este estimat la suma de 110.000 de lei.
Nouă persoane urmează să fie duse la audieri la Secția 4 Poliție din Capitală.
sursa INFO