Peste 160 de poliţişti vor asigura măsurile de ordine în municipiul Baia Mare şi în alte localităţi de pe raza judeţului Maramureş, pentru buna desfăşurare a manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilei Naţionale a României şi a 95 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.
La data 1 Decembrie a.c., în municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei şi în alte localităţi din judeţ, vor fi organizate manifestări publice de amploare, ceremonii pentru depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor neamului şi la cele comemorative ale Marii Uniri, parade militare, precum şi spectacole cultural-artistice, la care se preconizează participarea unui public numeros.
Poliţiştii vor acţiona pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, precum şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona desfăşurării manifestărilor publice circumscrise acestor sărbători.
Pentru ca desfăşurarea manifestărilor să aibă loc în condiţii de linişte, măsurile de ordine şi siguranţă publică vor fi asigurate de peste 160 de poliţişti, dintre care 27 de la poliţia rutieră, 93 de ordine publică, 14 de investigaţii criminale, 12 de investigarea fraudelor, 5 dela Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase iar restul din cadrul altor structuri. 61 de patrule, dintre care 30 pedestre şi 31 auto, vor acţiona, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.
Poliţiştii de la transporturi vor patrula în trenuri de călători precum şi în staţii şi triaje de cale ferată.
Pentru a sărbători în siguranţă şi pentru a preveni producerea unor evenimente negative, poliţiştii maramureşeni recomandă cetăţenilor să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic şi să adopte un comportament care să nu aducă atingere ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, persoanele care participă la manifestaţiile organizate în această perioadă, sunt sfătuite să manifeste prudenţă şi atenţie sporită la bunurile personale pentru a nu deveni victime ale hoţilor.