Pentru prima dată în mulți ani, Baia Mare și Maramureșul vor funcționa ca o singură inimă. Inimă care va bate puternic, cu încredere, pentru revigorarea și dezvoltarea acestor ținuturi sfinte!
Mulți dintre voi mă cunoașteți deja, prin prisma muncii pe care am depus-o atât în cadrul Primăriei Baia Mare, cât și în cadrul Consiliului Județean Maramureș unde, timp de patru ani, am reprezentat județul nostru din postura de vicepreședinte. Am muncit cot la cot alături de președintele Gabriel Valer Zetea și, pentru prima dată după mulți ani în care județul nostru a fost lăsat în paragină de interesele liberale, am adus rezultate palpabile.
Pentru prima dată după mulți ani, maramureșenii au văzut drumuri reabilitate, spitale modernizate, școli refăcute și dotate cu cele necesare copiilor noștri, nu doar cuvinte și cifre pe hârtii. Pentru prima dată, am atras investitori serioși, am ridicat economia județului de la pământ și am creat locuri de muncă pentru cetățeni. Unele dintre proiecte am reușit să le finalizăm într-un singur mandat, altele au fost începute și au rămas să fie inaugurate de către cei care ne-au urmat. Cei care au tăiat panglicile și, fără jenă, și-au asumat munca altor oameni. Nu am spus nimic, atunci. Ne-am bucurat pentru realizări, pentru maramureșeni. Ce nu putem și nu vom accepta este batjocura față de oameni!
Multe dintre proiectele pentru care, împreună cu Gabriel Zetea m-am luptat, au ajuns, astăzi, uitate prin sertarele birourilor de către cei care, veniți la cârma județului după noi, au arătat încă odată că nu le pasă de maramureșeni. Proiecte de care, astăzi, ar fi beneficiat toți băimărenii și maramureșenii dacă vremelnicii conducători ai județului din aceste momente ar fi avut măcar priceperea să le continue. Din acest motiv, împreună, îi vom trimite acasă!
Pe Gabriel Zetea îl cunosc de mulți ani, și tot de atâția ani suntem prieteni. Și suntem prieteni pentru că împărțim același crez: acela de a pune oamenii pe primul loc. Este omul pentru care nu a contat politica, diferențele de opinie. Interesele băimărenilor și maramureșenilor au fost mereu prioritatea!
Din toate aceste motive, din iubirea de Baia Mare și Maramureș, dorința de a continua să facem bine pentru oameni, prietenia care ne leagă, am decis să mă alătur lui Gabriel Zetea în această echipă a PSD Maramures. Echipă care va dezvolta orașul și județul nostru concret, nu doar pe afișe electorale pictate în galben și albastru! E momentul să continuăm munca pe care am început-o și care a fost pusă pe pauză în ultimii patru ani. Momentul în care, așa cum v-am demonstrat și vă vom demonstra în continuare, continuăm să facem administrație și nu politică. Momentul în care îi trimitem acasă pe cei ce vor binele nostru doar scriptic, cu zâmbete false, declarații forțate și realizări infime.
Pentru prima dată în mulți ani, Maramureșul și Baia Mare vor funcționa ca o singură inimă care va bate puternic pentru revigorarea acestor ținuturi sfinte. Prin proiecte pe care le vom realiza împreună. Printr-o echipă de oameni dintre oameni, pentru oameni!
Vă mulțumesc pentru încrederea pe care ne-ați acordat-o în toți acești ani, pentru toate momentele în care ne-ați fost alături, pentru sprijinul pe care ni l-ați oferit în neobosita luptă pentru comunitatea noastră. Și nu v-am putea mulțumi mai bine altfel decât să rămânem aceiași oameni pe care vă puteți baza, oamenii voștri și echipa voastră de încredere!
Ioan Doru Dăncuș,
Primarul interimar al municipiului Baia Mare