PENTRU EVITAREA AGLOMERAȚIEI Începând de duminică, 12 februarie 2017, pentru a evita aglomerația la ghișee, programările la Serviciul Permise și Înmatriculări se fac exclusiv online, la adresa www.programari.prefecturamaramures.ro. De asemenea, la aceeași adresă se fac programări online și la Serviciul Pașapoarte.
PENTRU EVITAREA AGLOMERAȚIEI Sistemul face programări în zilele lucrătoare, în timpul programului de lucru (luni – miercuri: 8,30 – 16,30, joi: 8,30 – 18,30, cu pauză de masă între orele 12,30 – 13; vineri: 8,30 – 13,30), în ordinea înscrierii.
Pentru acest lucru, cetățenii trebuie să aleagă serviciul pe care îl doresc și să introducă câteva date personale (nume, prenume și, după caz, CNP, seria și numărul cărții de identitate, seria șasiului mașinii).
În final, sistemul afișează bonul de ordine. Cetățenii se vor prezenta la ghișeu în ziua și la ora trecute pe bon.
Ne dorim ca, astfel, serviciile noastre să fie oferite în mod civilizat, iar maramureșenii să își rezolve problemele fără a întâmpina neplăceri.
Respectăm cetățenii, înțelegem că timpul lor este prețios și îi îndemnăm să folosească cu încredere această nouă modalitate de obținere a programărilor.
Precizăm că este absolut necesar ca datele personale înscrise în sistem să fie cele reale ale persoanei care se va prezenta la ghișeu.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș